Călăraşi: Primăria demarează lucrările pentru construirea unui nou parc/Avem deja 19!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile locale vor demara în luna mai 2011 lucrările pentru amenajarea unui parc pe o suprafaţă de 2 hectare. 1,5 milioane de lei, bani proveniţi de la Ministerul Mediului, vor fi investiţi într-un nou loc de joacă, deşi oraşul nu duce lipsă de spaţii verzi.

Cel mai mare spaţiu de plimbare şi relaxare din oraş este parcul Dumbrava ce se întinde pe 12 hectare. Iordan Stan (35 de ani), zugrav, tatăl a doi copii, spune că noul parc este binevenit, dar se investesc foarte mulţi bani. „

E un lucru bun, dar se cheltuie prea mulţi bani. Ar trebui să se creeze mai multe locuri de muncă şi apoi să ne gândim la distracţie. La acest capitol suntem la pământ. Totuşi, pentru un oraş aşa de mic, mi se pare că avem prea multe parcuri. Primăria ar trebuie să nu mai arunce banii aiurea“, ne-a spus tânărul.

Verdeaţă, cât cuprinde

În oraşul Călăraşi sunt 19 parcuri, iar până la sfârşitul anului 2011 va fi gata şi cel cu numărul 20. „În martie 2011 va avea loc licitaţia privind începerea lucrărilor pentru noul parc“, ne-a declarat Picu Şişman, viceprimarul oraşului.

Anul trecut, primăria a inaugurat un parc în cartierul Cărămidari unde investiţia s-a ridicat la 600.000 de lei. „Primăria va veni cu doar 2% din această sumă. Noi am trimis planul la Ministerul Mediului şi a fost aprobat. Mai avem patru parcuri în proiect, dar acestea trebuie să fie aprobate în şedinţa de Consiliu Local, după aprobarea bugetului pe anul acesta“, ne-a mai declarat Picu Şişman. Noul parc va fi amenajat cu leagăne, alei, pomi şi trandafiri.

Locul III pe ţară

În luna octombrie 2010, a mai fost construit parcul din zona „Doi moldoveni“, amenajat pe o suprafaţă de 600 de metri pătraţi. Autorităţile locale au pus terenul la dispoziţia Asociaţiei MaiMultVerde, implicându-se astfel în proiectul care se derulează la nivel naţional privind extinderea spaţiilor verzi. „

La noi în oraş nu ducem lipsă de verdeaţă, din contră ne situăm pe locul 3 în ţară cu o medie de 17,8 metri pătraţi pe cap de locuitor. Proiectul iniţiat de MaiMultVerde mi s-a părut interesant şi am oferit tot sprijinul pentru realizarea lui“, a declarat Nicolae Dragu, primarul oraşului.

Citiţi mai multe amănunte în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Călăraşi

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite