Călăraşi: Pompierii la volan sunt mai tari decât Codul Rutier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se întâmplă zilnic: şoferii opresc la nici doi metri de trecerile de pietoni sau îşi parchează maşinile pe câte trei rânduri. Până şi pompierii „uită“ de regulile de circulaţie.

Reporterii „Adevărul de Seară“ au surprins o mașină a Ministerului Administrației și Internelor (MAI) staționată ilegal într-o zonă unde această manevră este interzisă.
Autoturismul Dacia 1310, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, era parcat ieri dimineață în zona Farfuria, în dreptul liniei continue, la nici doi metri distanță de trecerea de pietoni.

Miercuri dimineața, în jurul orei 8.00, Dacia de culoare albă, înmatriculată MAI 17784, era parcată în apropierea şcolii generale „Nicolae Titulescu“. Distanța față de trecerea de pietoni era atât de mică încât orice agent de Poliție ar fi observat-o cu ochiul liber la orice mașină care nu aparține unei instituții a Statului. De asemenea, autoturismul era poziționat în paralel cu linia continuă. Șoferul era îmbrăcat în uniforma Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) și își aștepta liniștit colegul de serviciu.

„Se mai întâmplă“

Mașina a staționat în zona respectivă aproximativ trei minute. „Pentru oprirea în dreptul indicatorului de oprire interzisă sau în dreptul liniei continue, şoferul riscă o amendă în cuantum de 120 de lei şi două puncte de penalizare“, a declarat Daniel Naghi, inspector principal în cadrul Serviciului Rutier. „Se mai întâmplă şi d-astea. Sunt multe maşini şi multe structuri ale MAI“, a mai adăugat inspectorul Naghi.

Colegul la nevoie se cunoaşte


Contactați telefonic, reprezentanții ISU Călărași au găsit imediat o scuză pentru colegii lor mai puțin precauți atunci când poartă uniforma instituției.

Citiţi mai multe despre acest subiect în ediţia de mâine a cotidianului Adevărul de Seară Călăraşi

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite