Călăraşi: Petrecere câmpenească de ziua fermierului la Vâlcelele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste două sute de persoane au participat în acest an la cea de-a VIII-a ediţie a sărbătorii satului. Zecile de ceaune pline cu bucăţi de carne de viţel şi de oaie, dar şi grătarele pe care sfârâiau pastrama şi mititei au fost luate cu asalt de invitaţii prezenţi la sărbătoare.

Carnea de vită şi de oaie a fost gătită o jumătate de zi în ceaune puse la pirostrii. Grătarele au făcut faţă cu greu cererii mari de friptură şi mititei, care nici nu apucau să se facă bine că şi dispăreau.

Invitaţi speciali

Cheltuielile petrecerii au fost suportate de către Primăria Vâlcelele, cea care a organizat evenimentul, împreună cu Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Călăraşi (CCIAC), reprezentată prin preşedintele Marian Drăgan, dar şi Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală. „Dacă în primii ani fermierii abia dacă erau interesaţi de noutăţi, acum au început să caute seminţe de calitate, provenite de la institute de cercetare importante, dar şi de tehnologii de ultimă oră. Au evoluat foarte mult“, explică Marian Drăgan, preşedintele CCIAC. Majoritatea primarilor din toate localităţile judeţului a fost prezentă la eveniment, alături de doi omologi din Bulgaria, cu care primăria Vâlcelele are în derulare un proiect în valoare de 300.000 de euro. Programul se derulează pe parcursul a 12 luni şi constă într-un schimb de experianţă pe plan cultural şi agricol. 

Expoziţii

La eveniment, au participat numeroase firme din domeniul agricol, care şi-au expus cele mai noi produse, printre care seminţe, tehnologii şi utilaje performante. Procera, Grivco, Agrovet, Ostrovit, Romcontract, dar şi Herghelia de la Dor Mărunt, care a adus şi doi armăsari superbi, pentru expoziţia de animale, care a rupt gura târgului. Cel mai interesant exponat a fost, de departe, un viţel de doar 10 luni, din rasa Blanc Bleu Belge, ce cântăreşte 480 de kilograme.

Petrecere câmpenească

Şi cum la aşa pregătire culinară nu puteau lipsi lăutarii, atmosfera a fost întreţinută de numeroase ansambluri folclorice, printre care Ansamblul „Doruleţ“ din localitatea Ştefan cel Mare, Ansamblul „Brâuleţul Dunării“, de la Grădiştea, Ansamblul „Giurca“ din Vâlcelele şi soliştii de muzică polulară Nicuşor Iordan, Nicolae Mihai Gruia, Mitriţă Creţu şi Anişoara Vlaicu. „Ne-am dorit să facem o petrecere câmpenească de care să se bucure toţi partenerii noştri şi ceilalţi invitaţi“, spune Vasile Iliuţă, primarul comunei Vâlcelele.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite