Călăraşi: Patru mascaţi au jefuit bancomatul de la restaurantul Aldis din Drajna/Paznicul unităţii a fost ameninţat şi legat UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jaf, azi-noapte, în jurul orei 2.00, la Drajna. Bancomatul amplasat la restaurantul Aldis a fost jefuit. Paznicul unităţii de alimentaţie publică a fost bătut şi legat cu un cablu de patru persoane mascate.

Ora 10.12  Poliţiştii au aflat că paznicul a asistat la încercările răufăcătorilor de a sparge bancomatul, aceştia chinuindu-se mai mult timp pentru a-l tăia cu flexul. „ Nu ştim până la această oră câţi bani au fost sustraşi.

Aşteptăm un reprezentant al băncii pentru a putea fi deschis bancomatul“, a declarat inspector Ramona Tudor, purtător de cuvânt al IPJ Călăraşi. Deşi au fost apelaţi în nenumărate rânduri, cei din conducerea BCR Bucureşti nu au reuşit să ajungă la Drajna . Doar în prezenţa acestora, bancomatul va fi deschis de poliţişti pentru a se vedea exact ce sumă lipseşte.

La această oră se efectuează cercetări la faţa locului, fiind aşteptat un reprezentat al băncii BCR pentru a fi deschis bancomatul. Anchetatorii spun că hoţii au încercat să taie bancomatul cu flexul.

Om cu frica lui Dumnezeu

Ora 09.32  Iercan Gheorghe, nea Gigi, aşa cum îl ştie tot satul, este şi dascăl la biserică. Om cu frica lui Dumnezeu, acesta spune că a fost legat în incinta restaurantului, chiar în locul în care hoţii au încercat să taie bancomatul cu flexul.

Bărbatul s-a bucurat însă că a scăpat cu viaţă. Poliţiştii au aflat că paznicul a asistat la încercările răufăcătorilor de a sparge bancomatul, aceştia chinuindu-se mai mult timp pentru a-l tăia cu flexul. „ Nu ştim până la această oră câţi bani au fost sustraşi. Aşteptăm un reprezentant al băncii pentru a putea fi deschis bancomatul“, a declarat inspector Ramona Tudor, purtător de cuvânt al IPJ Călăraşi.

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite