Călăraşi: Păcuiul lui Soare, locul ideal de pescuit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pescarii înrăiţi se pot relaxa pe malul Dunării în zone cu farmec aparte şi peisaj de vis. Cele mai căutate locuri de pescuit sunt la cetatea Păcuiul lui Soare, dar şi pe malul românesc al Dunării la graniţa cu Bulgaria.

Un pescar care se respectă trebuie să aibă echipamente şi dotări de aproximativ 5.000 de euro. Unuia profesionist nu-i sunt suficienţi însă 30.000 de euro. Cei care nu au barcă pot apela la firme specializate care asigură transport pe Dunăre, cazare, masă, totul pornind de la 100 de euro pe zi. Viorel Cristea(42 de ani) este pescar de când se ştie. Aşa îi place să spună. A moştenit această pasiune de la tatăl său, unul dintre cei mai buni pescari din oraş.

„Toată lumea îl poreclise „Pescăruşul“ pentru că stătea numai pe baltă. Aşa îmi spun şi mie acum. Am crescut, practic, printre bărci, undiţe, momeli şi mult peşte. Petreceam ore în şir pe malul apei. Este o senzaţie extraordinară. Eşti singur în faţa naturii mirifice, iar spectacolul pe care ţi-l oferă este unic “, spune pescarul.

Cele mai căutate zone

Cine doreşte să se relaxeze şi alege Bărăganul, trebuie să ştie că e musai să aibă barcă. Cele mai căutate locuri sunt la 10-15 kilometri în aval şi în amonte de Dunăre-braţul Rău, zona de la cetatea Păcuiul lui Soare, unde sunt ape foarte adânci şi la kilometrii 350-380 în zona de frontieră cu Bulgaria, un loc excepţional de pescuit, evitat de braconieri.

image

„ Aici se pot prinde mai multe specii de peste. Este vorba despre şalău, somn, crap, caras şi plătică, de regulă, cu greutatea cuprinsă între 5 şi 10 kilograme fiecare. Consider că un pescar profesionist trebuie să se respecte la toate capitolele: începând cu barca şi terminând cu momeli, undiţe, cârlige şi echipament de protecţie“, spune Viorel Cristea.

Ambarcaţiuni de închiriat

Pentru că pasiunea pentru sportul cu undiţa este atât de arzătoare, tânărul s-a orientat şi în afaceri în acest domeniu. Cei care nu au posibilitatea să ajungă pe Dunăre, pot închiria de la Podul 4, la aproximativ 5 kilometri de oraş, o barcă.

„Eu le pun la dispoziţie ambarcaţiuni, personal specializat şi cazare pe un hotel plutitor. Costă de la 100 de euro în sus în care este inclusă şi masa. Cei care nu doresc să meargă pe Dunăre, pot rămâne să pescuiască la mal, iar atunci doar pentru cazare trebuie să plătească 15 euro pe zi“, a precizat Cristea. În oraş, are un magazin specializat în articole de pescuit şi vânătoare, unde poate fi găsită o gamă largă de accesorii, majoritatea importate din Italia şi Germania.

De la 5.000 de euro în sus

Cu aproximativ 5.000 de euro poţi să ajungi pescar, cu condiţia să-şi placă să stai cu undiţa în baltă. Cu o barcă ce costă în jur de 3.000-4.000 de euro şi cu echipamente şi accesorii de încă o mie de euro orice persoană este considerată pescar şi pregătită să plece la „atac“.  „În general, pescuitul este o pasiune foarte ieftină sau extrem de costisitoare. Poţi ai ai un echipament suficient care să coste 100 de lei sau să nu-ţi ajungă 30.000 de euro. Depinde cât de puternic este microbul care te-a prins“, a precizat Cristea.


Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite