Călăraşi: Mâine se deschid cursurile de vară pe teme istorice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Călăraşi şi în trei localităţi din zona Olteniţei va avea loc, timp de 8 zile, o manifestare de excepţie, pe teme de istorie.

Mâine, 19 iulie 2010 va avea loc deschiderea oficială a cursurilor de vară organizate  de Inspectoratul Școlar  Județean și  Societatea de Științe Istorice din România. Pe parcursul a opt zile vor avea loc simpozioane și sesiuni  de comunicări, dezbateri științifice și metodice, prezentări de carte, precum și vizite de documentare la muzeele și obiectivele istorice din județ.

Participă istorici  de renume, precum prof. univ. dr. Ion Scurtu,  președintele Societății de Științe Istorice din România, inspectori și profesori  de istorie  din țară și din județul Călărași.

Vizite de documentare

La eveniment se vor aborda teme de istorie națională, universală și locală. Manifestarea include patru simpozioane științifice ce vor avea loc la Călărași, trei localităţile Mănăstirea, Radovanu și Căscioarele, din zona Olteniţa. Pe lângă dezbaterea metodică, programul cuprinde și patru vizite de documentare, organizate de profesorii de istorie din județ și specialiștii de la Muzeul ,,Dunării de jos”, Muzeul ,,Civilizației Gumelnița ”din Oltenița  și filiala județeană a Arhivelor  Naționale.

Inspectoratul Școlar Județean, în calitate de organizator va edita la finele manifestărilor, un volum intitulat ,,Repere istorice călărășene” în care vor inserate toate comunicările valoroase. Acest volum care va fi distribuit în instituțiile de cultură din judeţ.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite