Călăraşi: Magazinul Leonardo a fost spart aseară în timpul penei de curent UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O persoană încă neidentificată a spart, aseară, magazinul„Leonardo“, situat în zona 5 Călăraşi, furând încălţăminte ăn valoare de 300 de lei.

Pana de curent, produsă în jurul orelor 22,00, a fost mană cerească pentru hoţi, intruşii putând să opereze în voie, fără a fi observaţi de cineva. Întreruperea de curent a durat aproximativ 40 de minute.

Vom reveni cu amănunte!

Ora 9.00. Până la această oră, poliţiştii nu au reuşit să dea de urma hoţului. „Se pare că este vorba despre minor care ar fi fost văzut  de mai mulţi martori în zona magazinului, înaintea de întreruperea curentului“, a declarat Mihaela Stan, purtător de cuvânt al IPJ Călăraşi. Băiatul a reuşit să sustragă doar câteva cutii cu încălţăminte, în valoare de 300 de lei, deoarece în timp ce se plimba nestingherit prin magazin s-a reluat furnizarea energiei electrice şi s-a declanşat sistemul de alarmă.

A intrat pe uşă

Anchetatorii spun că minorul ar fi putut lua mai multă marfă, însă n-a mai avut timp. Tânărul a pătruns în magazin prin uşa principală de acces, de pe strada Bucureşti. Magazinul nu este prevăzut cu camere video, are doar sistem anfiefracţie. Apelul la 112 care a alertat Poliţia prinvind incidentul de la magazinul „Leonardo“ s-a făcut la orele 22,30.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite