Călăraşi: Mădălina Buzdugan, dublă campioană balcanică la canotaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi practică de numai trei ani canotajul, Mădălina Buzdugan se poate lăuda cu o sumedenie de performanţe. Printre altele, este dublă campioană balcanică şi vicecampioană naţională la ergometru.

Iniţial, tânăra Mădălina a vrut să facă volei, dar, când a aflat că se face selecţie pentru canotaj, şi-a propus să încerce o carieră în această ramură sportivă. A fost aleasă printre primele, fiind şi cea mai înaltă, având o înălţime de 1,84 metri.

Între Snagov şi Călăraşi

Deşi sportul îi ocupă foarte mult timp, Mădălina reuşeşte să fie o elevă eminentă şi aibă doar calificative bune la şcoală. Viaţa ei se împarte între Snagov şi Călăraşi. Fata locuieşte la Snagov, unde face antrenamente, şi urmează şi cursurile liceului „Mihail Kogălniceanu“ din localitate. „ Acasă, vin foarte rar şi simt lipsa familiei, dar, în acelaşi timp, sunt mândră de performanţele mele şi nu regret că fac canotaj“, spune Mădălina.

A terminat clasa a X-a cu media 8,68, iar după terminarea liceului îşi doreşte să urmeze cursurile Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, dar şi pe cele ale şcolii speciale de antrenori, în speranţa că, la un moment dat, va reuşi să ajute alte tinere în formare să desluşească tainele canotajului.

Medalii şi titluri


Până atunci, Mădălina îşi continuă traseul în încercarea de a-şi câştiga un nume. Până în prezent, adolescenta s-a clasat a cincea la Olimpiada de Juniori de la Singapore, este dublă campioană balcanică în Grecia, dar şi vicecampioană la ergometru. Totodată, Mădălina a mai reuşit un loc I în Bulgaria şi alte două clasări pe prima treaptă a podiumului în Călăraşi, la proba de ergometru. „ Muncesc foarte mult şi mă antrenez zi de zi, ca să pot reuşi“, motivează Mădălina.

Mai multe amănunte în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară Călăraşi“

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite