Călăraşi: La patinoarul de 500.000 de lei au venit doar 160 de clienţi!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patinoarul inaugurat în martie 2010 stă cu lacătul pe uşă, deoarece nimeni nu este interesat să patineze, dar nici personal care să se ocupe de întreţinerea lui. În cinci luni s-au vândut bilete de doar 800 de lei!

Patinoarul artificial amplasat în incinta Stadionului Municipal a beneficiat de publicul larg doar din martie până în august 2010.„Este un punct de interes câştigat pentru Călăraşi. Cu un management bun se poate revitaliza“ ne-a spus Marius Dumitrescu, director interimar la Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport(DJTS).

Lipsă de personal

Cu toate acestea, în ultimele cinci luni gheaţa artificială a fost mai mult prăfuită decât şlefuită. Încă de la înfiinţare au fost probleme în ceeace priveşte forţa de muncă şi organizarea. Pentru ca patinoarul să aibă o continuitate în ce priveşte buna funcţionare este nevoie de minimum trei persoane: un responsabil care să „taie“ bilete, o femeie de serviciu şi un administrator. „Momentan nu sunt posturi pentru a se putea face angajările de care avem mare nevoie , abia după 31 decembrie 2010 aceste posturi vor fi deblocate“ ne-a mai spus Dumitrescu.

Încasări prea mici

Atunci când afară plouă, ninge sau este foarte mult praf nu se poate patina. Evident că în aceste condiţii nu sunt nici profituri. Pentru o bună desfăşurare a lucrurilor   ar fi nevoie de o prelată care să acopere suprafaţa de patinat pe timp nefavorabil.

În cele cinci luni de funcţionare, patinoarul a fost vizitat de aproximativ 160 de persoane, costul unui bilet fiind de 5 lei de persoană. Clienţii nu se înghesuie să se dea pe gheaţă, în aproximativ un an de la amenajare fiind vândute bilete în valoare de doar 800 de lei.

Citiţi mai multe amănunte în ediţia de astăzi a cotidianului„Adevărul de Seară“Călăraşi

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite