Călăraşi: Frigul ţine departe clienţii de Târgul de toamnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De astăzi, începe, oficial, Târgul de Toamnă. Călărăşenilor li se pregătesc numeroase suprize pentru următoarea săptămână, dar frigul îi ţine pe oameni departe de distracţie.

Până pe 8 septembrie 2010, aşa cum s-au obişnuit în fiecare an, copiii, tinerii, dar şi vârstnicii au parte de distracţie la maximum. Organizat de Primăria Călăraşi - Serviciul Public Pieţe şi Oboare,  în cartierul Cărămidari, Târgul de Toamnă sau bâlciul, aşa cum i se spune popular, este un eveniment cu tradiţie în oraş.

De mai bine de 300 de ani, meşteri populari şi producători locali se reuneau pentru o marca începutul calendaristic al toamnei. În ultima săptămână, în spaţiul unde se va desfăşura târgul au fost demarcate pregătirile. Patronii de restaurant, gogoşerii, magazine de dulciuri şi baruri au început lucrările pentru a-şi primi clienţii.
De asemenea, au fost repartizate şi amenajate spaţiile pentru închirierea terenurilor pentru magazine cu articole vestimentare şi încălţăminte, jucării, restaurante, tarabe pentru fructe şi legume, patiserii.

Parcul de distracţii, în top

Mult-aşteptatul parc de distracţii pentru copii şi tineri şi-a instalat deja caruselele şi maşinile pe şine, dar şi o caracatiţă care se balansează în toate direcţiile „Sperăm să avem parte de mulţi clienţi, mai ales că preţurile pe care le practicăm nu sunt foarte mari. Tariful este unic, 5 lei pentru toate, “ ne-a spus unul dintre tinerii care făceau ultimele probe la parcul de distracţii. 

Cei care doresc să savureze o bere, trebuie să ştie că preţurile sunt acceptabile, poate chiar un pic mai mici decât cele care se practică la magazinele din oraş. Pentru o bere, costurile variază între 2,5 şi 3,5 lei, în funcţie de marca dorită. Cum o bere bună nu merge fără mititei, clienţii au de unde alege. Mai multe de 10 restaurante le stau la dispoziţie cu marfă proaspătă, un mititel cu pâine şi muştar putând fi cumpărat cu 1,7 lei. Nici friptura de porc, pastrami de oaie şi cârnaţii nu trebuie uitaţi. Grătarele vor sfârâi o săptămână de aici înainte şi fiecare client poate comanda ce-şi doreşte.

Primarul face suprize

Nicolea Dragu, primarul oraşului, le promite concetăţenilor săi o săptămână de neuitat. “Ne străduim ca anul acesta bâlciul să fie de excepţie. În primul rând am invitat o formaţie deosebită, o fanfară din Iaşi, care va cânta în centrul Târgului, asa cum era pe vremuri balciul, cum l-am prins când eram copil“, a spus Nicolae Dragu.

Citiţi mai multe amănunte în ediţia de astăzi a cotidianului„Adevărul de Seară Călăraşi“

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite