Călăraşi: Familia Luminiţei Chevici nu este convinsă că a fost prins ucigaşul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi dezaxatul care ataca femei pe stradă este după gratii, familia Luminiţei Chevici(34 de ani), tânăra ucisă crede că nu acesta este autorul.

Vasile (19 ani) spune că nu este convins sută la sută că Fieraru a tâlhărit-o şi a înjunghiat-o pe sora sa. „ Încă nu ştim ce probe au anchetatorii împotriva lui Constantin Fieraru, însă sunt câteva amănunte care nu se leagă în această poveste. Nu ne-a spus nimeni dacă a găsit la agresor obiectele cre i-au dispărut Luminiţei. Este vorba despre un telefon mobil şi poşeta“, spune, cu amărăciune, adolescentul.

Acesta locuieşte cu tatăl său, Florea Feraru(60 de ani) şi ne-a povestit cum acesta a fost foarte afectat de pierderea fiicei. „Nimeni nu ştie prin ce trecem noi. Tata a făcut preinfarct la aflarea veştii că sora mea a fost înjunghiată. De atunci, trăieşte numai cu medicamente. Este o persoană credincioasă şi spune mereu că ucigaşul, indiferent cine este el, va avea parte de o pedeaspă divină“, a precizat Vasile Fieraru.

Luminiţa a încercat să scape

Poliţiştii care au anchetat acest caz, unic în istoria judiciară a oraşului de atacuri în serie, spun că au probe solide împotriva atacatorului. „ Nu s-a găsit acasă la suspect niciunul dintre obiectele care i-au aparţinut Luminiţei Chevici, însă acesta şi-a recunoscut faptele şi ne-a indicat unde se află cuţitul pe care îl folosea. Ne-a uimit cum a povestit în detaliu ce s-a întâmplat în seara de 10 septembrie 2010, data atacului asupra tinerei“, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, comisar-şef Costel Chirică, şeful Serviciului Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Călăraşi.

Bărbatul a recunoscut cum a urmărit-o pe Luminiţa în seara fatidică de la barul la care aceasta lucru şi până la intrarea în scara blocului. Femeia i-a opus rezistenţă şi a încercat să scape din mâinile sale, lovindu-l peste picior. Atunci a devenit violent şi a lovit-o de 3 ori cu cuţitul.

Recunoaştere din grup

Deşi toată lumea care îl cunoaşte pe suspectul Constantin Fieraru(32 de ani) spune că acesta are un defect de vorbire, anchetatorii infirmă acest lucru. „Vorbeşte normal şi ne-am putut înţelege cu el în timpul audierilor“, a mai precizat comisar-şef Chirică. În timpul interogatoriului, Fieraru a adoptat, iniţial, o atitudine necooperantă, însă după 8 ore a recunoscut faptele săvârşite.

Constantin Fieraru, suspect de tâlhărirea urmată de moartea Luminiţei Chevici şi de tentativă de omor asupra minorei Ana-Maria B.(17 ani) a fost recunoscut din grup de una dintre femeile agresate în decursul celor 6 luni cât a lovit în oraş. Se pare că este vorba despre o elevă de la liceul Ştirbei Vodă, urmărită de agresor până în faţa apartamentului în care locuieşte. Adolescenta a început să ţipe, iar Fieraru s-a speriat şi a fugit.

Citiţi mai multe amănunte în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Călăraşi

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite