Călăraşi: Două trofee pentru echipa de carting de la Palatul Copiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de doi ani consecutiv, echipa de elevi a urcat pe podium, demonstrând că se pricepe la şofat.

Trei elevi pasionaţi de maşini au participat la Concursul Naţional de Carting organizat la Roşiorii de Vede, unde s-au clasat pe locul al doilea, dovedind că sunt printre cei mai buni din ţară.

Palatul Copiilor a debutat în anul şcolar 2010-2011 cu o competiţie unde adrenalina a fost la ea acasă. De la Călăraşi au participat trei tineri pe trei grupe de vârstă diferite şi anume: Ionuţ Cătălin Magearu(12 ani), la categoria de vârstă 12-14 ani, Alin Popa(10 ani), la categoria de vârstă 8-10 ani, şi Valentin Cătălin Secăreanu (16 ani), la categoria de vârstă 15-17 ani. Concursul a avut loc sâmbătă la Roşiorii de Vede şi a inclus 3 ture a câte 150 de metri pentru cei de la grupa de vârstă 8-10 ani, pentru cea mijlocie 5 ture, iar pentru cei mari, între 7 şi 10 ture. La ediţia din acest au participat 16 judeţe.

Pe podium

Anul acesta, doi din cei trei participanţi au reuşit să se claseze pe locul II, iar echipa care a reprezentat Călăraşiul s-a clasat pe locul III. „Am fi putut să luăm locul I, însă, neavând o bază materială prea bună, nu am reuşit mai mult. Aşteptăm să vedem dacă putem să reparăm carturile pe care le avem“, spune antrenorul echipei de carturi, Nicolae Călin.

Citiţi mai multe amănunte în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Călăraşi

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite