Călăraşi: Directoarea de la Flanco a vrut să-şi ia viaţa pentru că avea probleme sentimentale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Claudia Genoveva Trifu, director general la magazinul Flanco, a fost descoperită, ieri, după prânz, într-o baltă de sânge, în baia magazinului, după ce a încercat să-şi ia viaţa. Colegii bănuiesc faptul că femeiea, necăsătorită, ar fi putut avea probleme sentimentale.

Poliţiştii spun că tânăra a fost descoperită într-o baltă de sânge, inconştientă, ieri, în jurul orei 09,42. Poliţia Municipiului Călăraşi a fost sesizată la 112 cu privire la faptul că o persoană de sex feminin a încercat să se sinucidă în baia unei societăţi comerciale din localitate, se precizează în comunicatul instituţiei.

Până la sosirea oamenilor legii, femeia a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, cu maşina companiei, de către colegii săi. Deşi, iniţial, rănile pe care şi le provocase nu prezentau un risc ridicat, medicii călărăşeni au decis s-o opereze pe Genoveva Trifu. Surse medicale ne-au declarat că femeia a pierdut mult sânge şi că tăieturile cu lama nu au fost deloc superficiale, că s-a rănit serios.

Transferată la Giurgiu

La scurt timp după ce a fost operată de către dr. Mariana Chiru, angajata de la Flanco a fost transferată, cu o salvare, acasă, la Giurgiu. Externarea s-a făcut la cerere. Mai mulţi colegi de serviciu au venit la spital pentru a se interesa de starea sa de sănătate, medicul chirurg Chiru făcând precizarea că, deşi rana la gât a fost profundă, nu este necesară o îngrijire medicală special, recuperarea fiind de sută la sută.

„Acesta este şi motivul pentru care am fost de acord să fie mutată la Giurgiu. Personal, am recomandat şi un consult psihiatric, deoarece tânăra era foarte derutată. Nici n-am înţeles exact de ce a vrut să-şi ia viaţa“, a spus dr. Mariana Chiru. 

Mai multe amănute în ediţia de astăzi a cotidianului„Adevărul de Seară “Călăraşi

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite