Călăraşi: Din băiat foarte cuminte, criminal căutat în două ţări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Criminal deosebit de periculos, Mihai Milea a pozat întotdeauna într-o persoană cumsecade. Deşi este căutat de poliţiştii din două state, iar el se pare că se ascunde în Anglia, există martori care susţin că l-au văzut acasă.

Chiar dacă pare incredibil, recidivistul provine dintr-o familie modestă şi decentă despre care vecinii vorbesc frumos.„ Mama băiatului este o persoană normală, evită să discute cu noi, dar nici nu ar avea timp din cauza programului încărcat. Munceşte de dimineaţă până seara, o văd foarte rar“, ne-a spus una dintre locatarele blocului M3, de pe strada Lalelelor, din zona Orizont, acolo unde locuieşte şi familia lui Mihai.

Nu a dat de bănuit

Femeia a fost foarte surprinsă când a aflat că Mihai este căutat de Poliţie pentru două crime. Spune că tânărul nu a dat niciodată nimic de bănuit, fiind o persoană retrasă şi care nu a creat niciun fel de probleme. Mai mult decât atât, femeia ne-a mărturisit că l-a văzut, acasă, în urmă cu câteva seri, lucru care pare imposibil. Poliţiştii spun că infractorul a fugit din ţară în jurul datei de 18 august 2010, la puţin timp după ce fusese dat dispărut. 

Mihai Milea este căutat pentru uciderea unui bătrân din Constanţa, în noaptea de 23/24 mai 2010, dar şi pentru un alt omor comis pe 25 septembrie 2010 în Franţa.

Mama îl reneagă

Cornelia Iancu, mama băiatului,  spune că nu vrea să mai audă de el. „M-am chinuit singură să-l cresc pe el şi pe sora lui şi dacă este adevărat că a comis două crime, pentru mine este mort. Dacă se întâmplă ceva cu el în străinătate, nu mă interesează, nici nu îl voi aduce acasă“, spune, femeia, revoltată. Ultima dată şi-a văzut copilul pe data de 1 mai 2010, când acesta a venit la Călăraşi împreună cu prietena sa, Cristina Popovici, o profesoară din Constanţa.

Citiţi mai multe amănunte în ediţia de astăzi a cotidianului„Adevărul de Seară Călăraşi“

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite