Călăraşi: Daniela Tache, eleva eminentă de la Crucea Roşie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevă eminentă, adolescenta şi-a găsit timp şi pentru a-i ajuta pe cei sărmani. Nu neglijează deloc învăţătura, dovadă fiind mediile numai de 9 şi de 10 pe care le are.

Iubeşte muzica, călătoriile şi-i place să se simtă utilă. A devenit voluntar anul trecut, urmând exemplul unei colege care era, la rândul ei, implicată în astfel de proiecte. Motivul care a determinat-o să facă parte din această echipă a fost pentru a-i ajuta pe cei nevoiaşi, dar şi pentru că avea nevoie de o activitate prin care dorea să se simtă utilă.

„Îmi place să am în permanenţă ceva de făcut şi faptul că pot să învăţ lucruri noi şi să ajut oamenii mi se pare nemaipomenit. Am făcut cursuri de prim-ajutor şi am învăţat ce trebuie să fac în cazuri extreme“, spune entuziasmată Daniela.

Prima din clasă

Deşi petrece câteva ore pe zi la Crucea Roşie, tânăra nu pierde nicio oră la şcoală şi are note numai de 9 şi de 10. Elevă în clasa a X-a la profilul bilingv al Liceului Teoretic Mihai Eminescu, tânăra este pasionată de limba română, engleză, franceză şi latină.

Deşi nu le studiază la şcoală, acesteia îi plac şi limbile arabă şi portugheză. Şi-ar dori ca după terminarea studiilor să îmbrăţişeze profesia de translator sau să devină ghid turistic. „Îmi place foarte mult să călătoresc şi cred că translator sau ghid turistic sunt job-urile care mi s-ar potrivi de minune“, spune adolescenta.

Nu a ratat nicio acţiune

Din vara anului trecut, de când a început activitatea la Crucea Roşie, aceasta a participat la toate acţiunile. A împărţit, alături de ceilalţi voluntari, vitamini cetăţenilor pentru a nu suferi din cauza căldurii. De asemenea, aceasta a dat copiilor dulciuri de 1 Iunie. Un alt proiect pentru care a muncit foarte mult a fost „Banca de alimente“.

Acesta a lucrat aproape zilnic la inaugurarea acestui proiect care a avut mare succes. A strâns, cu ajutorul celorlalţi voluntari activi, alimente, haine şi bani pentru cei săraci. Aveau puncte cheie în oraş unde erau amplasate cutiile pentru donaţii, precum: Mini Max Discount, Agneza, Penny Market. „Am avut în plan să strângem câţi mai mulţi voluntari, dar şi alimente pentru sărmani. Pentru a atrage atenţia, fetele au fost la toate balurile organizate în liceele călărăşene.

„Am reuşit să atragem atenţia. Am împărţit, ulterior, alimentele în cartierul Livadă şi la Oborul Nou. Proiectul nostru continuă şi încercăm prin acesta să ajutăm cât mai multe persoane“, spune tânăra. 

O mare familie

Tânăra vrea să rămână voluntar la Crucea Roşie cât mai mult posibil pentru că şi-a făcut foarte mulţi prieteni. Se întâlneşte cu aceştia chiar şi atunci când nu are vreo acţiune. „Vreau să rămân aici, atâta timp cât vor exista acţiuni. Suntem o mare familie. Ne întâlnim şi ne distrăm chiar şi în afara programului“, adaugă adolescenta.  

Citiţi mai multe despre Daniela în ediţia de azi a cotidianului Adevărul de Seară Călăraşi

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite