Călăraşi: Aproape jumătate din oraş fără canalizare
0La ultima ploaie torenţială dejecţiile din haznale au ieşi la suprafaţă şi au inundat curţile oamenilor.
Oraşul nostru are o mare problemă cu reţeaua de canalizare inexistentă. Ploile abundente căzute în ultima perioadă au afectat serios casele şi gospodăriile oamenilor. Aceştia se plâng de faptul că nu au canalizare, că nu se pot lega la ea sau că nu face faţă. Cele mai afectate sunt gospodăriile oamenilor din cartierele Obor, Cărămidari dar şi Mircea Vodă.
Impozit mare, servicii proaste
Deşi stă într-o zonă foarte bună ca amplasament şi plăteşte impozite pentru zona întâi, oamenii din Zona Mircea Vodă se plâng că autorităţile locale nu îi ajută cu nimic. Au trebuit să-şi construiască singuri şi cu banii lor fosele septice, asta pentru că nu se pot lega la canazizarea existentă de partea cealaltă a drumului. Aici oamenii se confruntă cu situaţii din ce în ce mai dificile.
Mioara Iancu, o pensionară care locuieţte pe Strada Prelungirea Bucureşti se plânge de faptul că toată apa de ploaie i se scurge în curte şi îi inundă haznaua. La ultima ploaie, acum două săptămâni, fosa septică din curte nu a mai făcut faţă şi a dat pe dinafară şi toate dejecţiile i-au ajuns în grădina de legume.
Apa intră în curţi
Acum două săptămâni când haznaua s-a umplut cu apă şi a dat pe afară oamenii riscau să se îmbolnăvească „Toată mizeria şi toţi microbii au intrat în grădină. Eu am roşii, dovlecei chiar în apropiere. Ne-am fi putut îmbolnăvi“, explică ea.
Pe şoseua din faţa casei sale 5 bucăţi de borduri au cazut deşi au numai doi ani de când au fost montate. Din acestă cauză toată apa de ploaie din şosea intră în curte şi inundă grădina şi haznaua. „De o lună şi jumătate au căzut aceste borduri şi nu a interesat pe nimeni. Nici măcar nu le-au ridicat de acolo“, spune Mioara Iancu.
Problema cea mare este că aceştia trebuie să scoată apa cu vitanje şi costă destul de mult. „Este destul de scump pentru noi care avem o pensie modică. La fiecare metru dăm câte 35 de lei. Eu am 4 metri ceea ce înseamnă că trebuie să dau câte 140 de lei de fiecare dată când vitanjez“, explică femeia. De asemenea aceasta spune că trebuie să golească fosa septică de 3-4 ori pe an „Anul acesta a trebuit să vitenjăm mai des din cauza ploilor abundete“, a adăugat Mioara Iancu.
Marian Chibrit, muncitor la o vulcanizare din zonă spune că din cauza faptului că gaiderele sunt înfundate în mod constant de către oamenii care mătură strada „Eu însumi a trebuit să desfund această scurgere pentru că ne-aintrat apa în vulcanizare“, spune omul supărat. Ar trebui să facă mai multe canalizări care să preia apa pluvială pentru că în zona noastră casele şi curţile sunt mult mai joase faţă de nivelul şoselei şi astfel toată apa de pe carosabil ne inundă“, a mai adăugat acesta.
Obor şi Cărămidari veşnic inundate
Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că zona nu este racordată la canalizarea oraşului, iar autorităţile nu mişcă un deget să le rezolve problema. Cele mai afectate sunt gospodării de pe străzile Miron Costin, Aleea Garajului, Salcâmilor, Diaconu Coresi, Ecaterina Teodoroiu şi George Coşbuc. Aici de cele mai multe ori apa intră chiar şi-n case atunci ploua.
De asemenea, în Cărămidari, străzile Miron Costin, Ecaterina Teodoroiu, Diaconu Coresi şi Salcâmilor sunt foarte înguste. Acestea sunt situate mai jos decât strada Sloboziei pe unde trece principala conductă de canalizare. De aceea, este practic imposibil ca apa să se scurgă în principala conductă existentă în zonă.
Speranţe
„În oraş circa 40% din lungimea străzilor nu are canalizare. Se va organiza o licitaţie publică de către EcoAqua pentru extinderea şi reabilitarea reţelelor de distribuţie şi a sistemului de canalizare. Cu ajutorul acestui proiect se vor putea începe lucrările la 11 kilometri de reţea de apă potabilă şi 30 kilometri de canalizare menajeră şi pluvială. În maxim 2-3 luni cu ajutorul finanţărilor din afară vom putea începe aceste lucrări, inclusiv pe străzile din cartierele Cărămidari şi Obor“, a declarat vice-primarul Picu Şişman.