Călăraşi: Agenţiile imobiliare au program de criză
0Chiar dacă preţul apartamentelor este foarte redus, acestea nu sunt foarte căutate din cauza lipsei banilor. În judeţ, mai funcţionează „pe avarie“ doar două agenţii imobiliare.
Pentru că nu există prea multe solicitări, firmele şi-au redus programul de funcţionare la jumătate. Principalul motiv pentru care oamenii nu achiziţionează locuinţe îl reprezintă faptul că băncile acordă credite mult mai greu faţă de anii trecuţi.
Un apartament cu două camere, fără dotări, de la marginea oraşului costă 80.000-90.000 de lei, iar unul situat într-o zonă centrală şi cu aer condiţionat, centrală, parchet, gresie faianţă şi geamuri termopan, costă 140.000 de lei. Apartamentele cu trei camere au preţuri între 150.000-160.000 de lei, iar unul cu patru camere costă aproape la fel.
Agenţii imobiliari spun că de fapt cerere de locuinţe există, însă, nu sunt surse pentru a le achiziţiona. „Luna aceasta, nu am avut niciun imobil vândut“, declară Marian Drăgan.