Călăraşi: A început concursul „Fii ECOnom cu energia“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieri a început concursul „Fii ECOnom cu energia!“.

În Uniunea Europeană, fiecare persoană produce pe an o medie de 1 tonă de emisii de CO2 pentru energia utilizată la domiciliu (aceasta înseamnă că în 2010, consumul de energie casnică a celor 500 de milioane de cetăţeni UE a produs circa 500 de milioane de tone de CO2). O mare parte din aceste emisii vine direct de la consumul de energie electrică a aparatelor electrocasnice şi electronice, cum ar fi frigiderele, maşini de spălat rufe, imprimante, TV etc.

“Fii ECOnom cu energia!” este un concurs naţional care se desfăşoară în perioada 21 martie – 17 aprilie 2011, fiind organizat pentru două categorii de vârstă diferite a publicului: secţiunea tineri (până în 18 ani) şi secţiunea adulţi (peste 18 ani).

Concursul urmăreşte creşterea gradului de cunoaştere privind varietatea de produse eficiente energetic descrise pe portalul www.topten.info.ro ; verificarea aparaturii utilizate la domiciliu sau la locul de muncă din punct de vedere al eficienţei energetice; identificarea celor mai bune oferte de aparate electrocasnice, electronice, automobile eficiente energetic în magazine.

Concursul „Fii ECOnom cu energia“ este organizat în România de  SC ICEMENERG S.A. cu sprijinul Fundaţiei TERRA Mileniul III şi face parte din proiectul „EURO-TOPTEN PLUS“ finanţat de Intelligent Energy Executive Agency (IEEA).

Participanţii trebuie să afle dacă televizorul, frigiderul, maşina, imprimanta  sau oricare dintre aparatele electrice şi electrocasnice pe care le folosesc au un consum redus de energie şi astfel pot câştiga unul dintre cele mai performante produse disponibile pe piaţă.


Ca rezultat al concursului, se urmăreşte ca utilizatorul final să fie în măsură să identifice produsele eficiente energetic găsite în locuinţa sa, la birou sau în magazine. Astfel oamenii care selectează aparate eficiente nu sunt doar consumatori inteligenti - aceştia putând reduce substanţial facturile lor lunare de energie, ci sunt, de asemenea, şi cetăţeni responsabili, deoarece economiile de energie provenite din utilizarea eficientă a energiei în mare măsură, contribuie la securitatea aprovizionării cu energie şi la atenuarea impactului schimbărilor climatice.

Regulamentul concursului il veti gasi accesand site-ul http://www.terraiii.ngo.ro , sau http://www.topten.info.ro , iar adresa la care participanţii pot trimite aplicaţiile este topten.romania@gmail.com .


Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite