Călăraşi: Parcurile din oraş, focare de infecţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 În locurile de distracţie gunoaiele fac legea. Chiştoace, bolovani, resturi menajere. Acestea sunt „jucăriile“care îi aşteaptă pe micuţi în zonele destinate relaxării.

Parcul Florilor este un loc unde vin zilnic zeci de părinţi împreună cu micuţii lor pentru a se relaxa şi a-şi consuma energia. Fiind situat într-o zonă foarte populată, la aproape orice oră este arhiplin. Deşi acest de joacă beneficiază de pază din partea Poliţiei Comunitare, nu e de ajuns. Parcul nu a mai fost igienizat de ceva vreme, dovadă stând resturile menajere pe care le găseşti la orice pas.

Pietrişul este plin se chiştoace de ţigări pe care micuţii le pot înghiţi pentru că este chiar la îndemâna lor. Maria, o fetiţă în vârstă de numai un an şi jumătate, a sosit în parc împreună cu mama sa, şi de cum a intrat s-a aşezat pe nisip şi a început să adune chiştoacele. Ca ea, fac majoritatea micuţilor.

Boli grave

„Micuţii pot contacta prin intermediul chiştoacelor pe care le bagă în gură diverşi germeni şi se pot infecta, ori de la persoana care a fumat, ori, din cauza faptului că sunt pe jos, şi alte persoane pot scuipa pe acestea, şi pot fi bolnave“, explică medicul epidemiolog, Camelia Truică.

„Se mătură zilnic“


Viceprimarul spune că în Parcul Florilor se mătură zilnic şi că o dată pe lună Urban-ul face curăţenie „Avem o persoană care face curăţenie zilnic, dă cu mătura, iar o dată pe lună un angajat de la Urban intră şi curăţă parcul. În parcul din zona şcolii 11 avem pe cineva care vine o dată pe săptămână pentru că nu prea avem personal“, explică viceprimarul Picu Şişman.

Anormal                                                                                                                            

Părinţii spun că li se pare anormal ca nisipul să fie plin de chiştoace de ţigări. În plus, locul unde era nisip pentru prichindei a fost „înghiţit“ de buruieni. Toaleta publică nici ea nu mai funcţionează. „Este foarte murdar aici, iar fetiţei mele îi place să se ducă la nisip să se joace. Acum adună chiştoace“, povesteşte mama micuţei, Valentina Bazac, de 29 de ani.

Bolovani şi gunoaie 

În parcul situat în zona Şcolii nr. 11, cei mici se joacă cu sticle murdare, gunoaie, cutii de suc şi pietre. Părinţii spun că nu au unde să-i ducă şi n-au ce face „Vedeţi şi dumneavoastră ce este aici. Normal ar fi fost ca nisipul să fie curat, să existe mai multe leagăne şi să fie un loc sigur pentru copii, nu cu pietre, ambalaje şi sticle aruncate pe jos. Prichindeii se pot răni serios de aceşti bolovani“, spune mama a două fete, Iuliana Moise, de 31 de ani. 

„Aici mai e cum mai e, dar să vedeţi Parcul „Speranţa“, din Doi Moldoveni, în ce hal arată. Toboganele sunt rupte, la fel şi băncile şi sunt vechi de mai bine de 20 de ani“, povesteşte femeia.


Călăraşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite