Călăraşi: Primăria vrea să extindă Parcul Dumbrava

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Printr-un schimb de terenuri între municipalitate şi Silcotub se va prelua lacul Jirlău şi terenul adiacent. Primăria doreşte să transforme acestă zonă într-un punct atractiv pentru călărăşeni, ce include locuinţe de vacanţă, spaţii de relaxare, precum şi amenajarea unui debarcader pentru ambarcaţiuni uşoare.

Autorităţile locale doresc transformarea zonei care este în acest moment acoperită cu diverse construcţii ilegale şi grădini, într-o zonă de recreere ce include locuinţe de vacanţă, spaţii de relaxare, mult spaţiu verde, precum şi amenajarea unui debarcader pentru ambarcaţiuni uşoare, prin care va fi pus în evidenţă lacul precum şi terenul adiacent. „Ne dorim să extindem Parcul Dumbrava până la Mircea Vodă“, a declarat primarul Nicolae Dragu.

Zona pe care Primăria a preluat-o este în prezent ocupată cu diverse gospodării improvizate şi servea pentru creşterea animalelor şi exploataţii agricole mici. Practic, până în 1994, oamenii plăteau o mică chirie pentru acest teren pe care plantau roşii, castraveţi sau ceapă, sau alte plante, însă, de atunci, toţi ocupă gratuit acel teren. Dat fiind că pe mal a fost construit cartierul ANL, această zonă avea nevoie urgentă de o curăţenie radicală.

Gospodării de 20 de ani

Costel Prodan (61 de ani) are aproximativ 1.000 de metri pătraţi de teren pe care şi-a construit o căsuţă, o seră şi se ocupă cu cultivarea legumelor şi a fructelor. Acesta are terenul de 20 de ani şi a avut grijă că cultive în fiecare an legume, şi-a făcut chiar şi fântână. „Am investit mult aici, dar am şi câştigat. Dacă o să ne demoleze, asta e. Ce să facem, nu putem să ne luptăm cu ei“, spune acesta. Terenul îl cultivă an de an, iar pentru Costel Prodan reprezintă o modalitate de a-şi petrece timpul liber, şi de a sta în natură. „Cultiv legume, zarzavaturi, fructe. Vara nu cumpăr nimic“, spune bărbatul.

„Am plătit o perioadă impozit, după care nu au mai venit cei de la Primărie şi nu am mai plătit. De mulţi ani tot vin şi ne ameninţă că ne demolează. Eu unul nu cred că vor investi aici; doar dacă vine unul cu bani“, apreciază el. Bărbatul spune că în lacul Jirlău există o conductă prin care se devarsă apa menajeră de la locuinţele din zonă.

„Ar fi foarte mult de muncă aici. Vara sunt perioade în care miroase foarte urât de la canalizare. Ar trebui dragat lacul şi nu ştiu cine ar investi aici“, apreciază acesta. Bărbatul este contrazis de comisarul Gărzii de Mediu Rareş Ionescu. „ Este vorba despre o reţea de canalizare pluvială. Aici ajunge apa de ploaie de pe fosta platformă siderurgică, în niciun caz apa menajeră“, a spus Ionescu. Zona pe care o preia Primăria nu este inclusă în lista siturilor contaminate.

Iniţiativă bună

Oamenii care locuiesc în zonă sunt încântaţi de acest proiect pe care municipalitatea vrea să-l pună în practică. „Cred că este o idee bună. Ar fi bine dacă s-ar curăţa aici, pentru că este o gramadă de mizerie“, ne-a spus Emil Mitroi (39 de ani), operator la TenarisSilcotub. Elena Burlacu (50 de ani), asistent farmacie, este de aceeaşi părere. „Eu nu mai sunt de plimbări cu barca, dar cred că pentru copii e foarte bine“, spune aceasta.
Valoarea de piaţă a terenurilor
Prin acest schimb, nimeni nu pierde nimic. Municipalitatea câştigă terenul pe care doreşte să-l transforme în zonă de agrement, iar SC Silcotub SA va primi un teren în zona industrială a oraşului, chiar acolo unde îşi desfăşoară activitatea.

Citiţi mai multe despre acest subiect în ediţia de azi a cotidianului nostru.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite