Călăraşi: Optimismul tinerilor învinge sărăcia, un succes

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei 36 de tineri au primit diplome Youth Pass care le atestă abilităţile deprinse
Cei 36 de tineri au primit diplome Youth Pass care le atestă abilităţile deprinse

Prin acest proiect adolescenţii au putut să cunoască problemele pe care le au de înfruntat cei sărmani. Proiectul a fost finanţat de Uniunea Europeană şi a reunit tineri din patru ţări: Portugalia, Cehia, Polonia şi România. Tinerii au desfăşurat, în ţara noastră, activităţi care au ajutat la apropierea acestora pentru a dezvolta  în ţările lor proiecte pe aceeaşi temă.

Proiectul „Optimismul tinerilor învinge sărăcia“  este finanţat de Comisia Europeană prin Programul Tineret în Acţiune, valoarea totală a proiectului fiind de 15.000 de euro. „Este o oportunitate extraordinară pentru că mi-am dezvoltat abilităţile, modul de a gândi, de a comunica şi de a învăţa lucruri care îmi vor fi utile pe viitor“, spune Daniela Popa, membră a Asociaţiei „Fluturaşii“, cea care a implementat proiectul.

36 de participanţi

12 tineri din Călăraşi, elevi ai Liceului Teoretic „Mihai Eminescu“, luptă alături de alţi adolescenţi din trei ţări pentru a combate sărăcia şi excluderea socială. În cadrul acestui proiect început în luna iulie şi care s-a finalizat în această lună, adolescenţii au avut ocazia să cunoască problemele cu care se confruntă populaţia săracă şi au deprins abilităţi pentru a reuşi în viaţă. Aceştia au fost oaspeţi pentru alţi 24 de tineri veniţi din Polonia, Cehia, Portugalia.

Reuniune la Moeciu

Cei 36 de tineri s-au reunit la Moeciu, judeţul Braşov, în perioada 26 iulie-5 august 2010. „Timp de10 zile au  desfăşurat în România activităţi care au ajutat la apropierea acestora pentru ca pe viitor  să dezvolte în ţările lor de provenienţă proiecte pe tema combaterii  sărăciei şi a excluderii sociale“, explică Ioana Dumitru, profesor coordonator în cadrul proiectului.

„Tinerii au avut ocazia să înveţe lucruri importante  datorită acestui proiect. Au învăţat că societatea şi viitorul se construieşte cu ajutorul lor şi că ei pot deveni ceea ce îşi propun“, declară Ioana Dumitru.

În plus, tinerii au propus măsuri de combatere a sărăciei şi măsuri de includere socială a celor care sunt în această situaţie, mai ales a copiilor şi a tinerilor pentru care sărăcia înseamnă uneori şi privarea de educaţie, marginalizare socială sau excludere.

„Aceste abilităţi pe care le-am deprins cu ocazia acestui proiect reprezintă o şansă pentru aceşti copii. Trebuie să înveţe să se descurce singuri, să-şi găsească mai uşor un job, să comunice eficient“, explică Ioana Dumitru, profesor coordonator al proiectului.

 Citiţi mai multe despre acest subiect în ediţia de azi a cotidianului Adevărul de Seară Călăraşi

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite