Călăraşi: Direcţia pentru Tineret a trimis in vacanţă 20 de tineri cu handicap

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În această vară au plecat pe banii statului în  vacanţă 20 de tineri cu disabilităţi. Aceştia pot opta pentru un sejur în locaţii diferite din toată ţara.

Direcţia pentru Tineret Călăraşi a organizat o excursie de 7 zile pentru copiii cu handicap cu finanţare provenită din bugetul alocat de Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret pentru tinerii cu probleme. Anul acesta au fost aprobate 40 de locuri, 20 pentru copiii cu handicap şi 20 pentru însoţitori. Solicitarea pentru această vacanţă a fost de 60 de locuri, dar au fost aprobate doar 40. Cu toate acestea este semnificativ mai bine având în vedere faptul că anul trecut când au fost aprobate doar 13 locuri.  În acest an au fost depuse 63 de cereri.

Relaxare la Costineşti         

Tinerii cu handicap împreună cu însoţitorii lor au fost la Costineşti unde s-au  odihnit o saptămână  gratuit. Au fost cazaţi la căsuţe Perla, unde beneficiau de  3 mese pe zi, fiecare dintre ei având meniu diferit din cauza regimului alimentar specific. Suma alocată pentru un copil este de 70 lei pe zi, iar însoţitorul dispune de aceeşi valoare. 


Au prioritate cei care nu au fost cu un an în urmă.Toţi tinerii cu handicap se pot înscrie în acest program la începutul fiecărui an. Sunt foarte mulţi copii cu dizabilităţi în Călăraşi şi nu sunt atâtea locuri disponibile, şi de aceea Direcţia pentru Tineret încearcă în fiecare an să obţină mai multe locuri. Directorul coordonator Marius Dumitrescu de la Direcţia pentru tineret crede că este un lucru foarte bun faptul că aceştia pot beneficia de un concediu gartuit pentru relaxare.

„Este un lucru extraordinar că îi putem ajuta pe aceşti copii şi sperăm ca în fiecare an sa putem trimite cât mai mulţi“, declară Marius Dumitrescu.
În cererea pe care o completează la înscrierea acestui program însoţitorul legal poate specifica dacă doreşte la munte sau la mare. Cea mai căutată opţiune este pentru Marea Neagră deoarece  mulţi dintre ei sunt în scaun cu rotile  şi nu pot merge iarna. La înscriere copiii care au peste 14 ani trebuie să se prezinte cu buletinul de identitate, iar cei sub 14 ani cu certficatul de naştere, actul care confirmă gradul de handicap şi actele  însoţitorului legal. P

Tabere de limba engleză


La Valea Budului, Direcţia pentru Tineret Bacău organizează tabără de limba engleză, preţul de 550 de lei pentru 7 zile incluzând cursurile, cazarea şi masa. Locurile puse la dispoziţie de către Autoritatea Naţională pentru sport şi tineret în centrele de agrement proprii includ destinaţii în toată ţara  având un număr total de locuri de 5.840. Preţul unui sejur începe de la 90 lei şi poate ajunge până la 474, depinzând în funcţie de locaţie.


Constantina Bucur, preşedintele sindicatului asistenţilor personali din Călăraşi a fost cea care a organizat o excursie anul acesta la Costineşti. „În excursie au fost 20 de tineri care au beneficiat de condiţii foarte din punct de vedere al alimentaţiei şi a celor de agrement. În aceste excursii vor veni doar tinerii care au fost şcolarizaţi“, explică Constantina Bucur.





Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite