Călăraşi: 23 de dosare aprobate pentru programul Casa Verde

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persoanele ale căror dosare au fost aprobate pentru a primi subvenţia urmează să semneze contractual de finanţare nerambursabilă.

Cumpărându-şi panouri solare cu bani de la stat, oamenii pot să-şi reducă semnificativ cheltuielile cu căldura şi energia electrică, dar să şi contribuie la reducerea gradului de poluare.  Călărăşenii interesaţi să-şi achiziţioneze instalaţii de producere a energiei ecologice au depus şi unora dintre ei le-a fost aprobat şi dosarul de finanţare.

270 sisteme finanţate                                                                                      

Călăraşiului i-a fost alocată suma de 1.646.948 de lei pentru achiziţia de instalaţii pentru producerea de energie termică, asta însemnând peste 270 de sisteme ecologice. În oraş există două mari firme furnizoare de astfel de echipamente: Romstal şi Romanor.

Cum primeşti bani de la stat

Pentru a putea beneficia de banii de la stat solicitantul trebuie să prezinte actul de proprietate, să demonstreze că nu are datorii la stat şi că are un cont la bancă. Pentru dosar cetăţenii trebuie să ataşeze o cerere de finanţare, o declaraţie pe propria răspundere, actul de identitate, extrasul de carte funciară al imobilului, certificate de atestare fiscal, adeverinţă privind existenţa unui bont bancar unde să se poată vira banii de către stat.

Solicitanţii pot beneficia de 6.000 de lei pentru panouri solare sau pentru instalaţie de producere a energiei termice pe bază de peleţi sau biomasă şi 8.000 de lei în cazul pompelor de căldură. Preţurile pentru panourile solare pornesc de la 4.500 de lei.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite