Beizadeaua Călăraşiului, Denisse Ariciu, era sa decapiteze trei tineri pe plajă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Denisse Ariciu, fiul unor influenţi oameni de afaceri locali s-a ales cu dosar penal, după ce a accidentat 3 persoane cu ski-jet-ul. Tânărul, devenit peste noapte vedetă locală, este cunoscut ca fiind o fire rebelă şi nonconformistă.

Sâmbătă după-amiază, trei tineri se relaxau la kilometrul 99 al braţului Borcea, când au fost luaţi prin surprindere de o lovitură foarte puternică. Potrivit anchetatorilor, în zona plajei de la Podul 4, un tânăr ce conducea o ambarcaţiune a lovit trei persoane ce se aflau în apă. Imediat, incindetul a fost raportat la 112 pentru sosirea de urgenţă a unui echipaj şi acordarea de îngrijiri medicale de urgenţă.

Anamaria Teodora Nicolae, Marian Emil Ţenea şi Ruxandra Andreea Nicolescu, toţi în vârstă de 20 de ani, au fost transportaţi în scurt timp la Spitalul Judeţean. „ În Capitală, s-a deplasat însuşi directorul Spitalului Judeţean Călăraşi, dr. Victor Verinceanu, pentru a-i supraveghea pe doi dintre răniţi pe tot parcursul drumului. „Aveau răni urâte la cap şi la faţă şi exista suspiciunea să existe fracturi craniene.

Pentru că eram de gardă, am decis să-i însoţesc la Bucureşti, la Spitalul „Bagdasar Arseni“, a declarat dr. Verinceanu. Pacienţii care au ajuns la Bucureşti Cealaltă victimă, Andreea Ruxandra Nicolescu, a rămas internată la Călăraşi şi pentru că starea de sănătate nu ridica probleme, a şi fost externată, la cerere.

Vătămare corporală din culpă

Poliţiştii de la Transporturi Navale Călăraşi, care s-au deplasat la faţa locului, după producerea incidentului au constatat că Denisse Ariciu tracta pe Borcea cu ski-jet-ul o pernă gonflabilă, prin intermediul unei parâme. Din cauza unei manevre de întoarcere, efectuată necorespunzător, tânărul i-a lovit în zona capului pe cei trei tineri aflaţi în apă. Victimele au fost rănite de frânghia dură, din metal şi au fost la un pas de moarte, două dintre ele rămânând inconştiente.

Oamenii legii au demarat imediat o anchetă în acest caz pentru a elucida cauzele care dus la producerea nefericitului incident. Pentru rănirea celor trei tineri care se aflau, sâmbătă seară, în apă, Denisse Ariciu s-a ales cu dosar penal. Potrivit unui comunicat al IPJ Călăraşi, în acest caz s-a întocmit dosar penal pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă, urmând a se propune soluţie legală prin Parchet.

Altă variantă

Deşi IPJ Călăraşi a afirmat într-un comunicat de presă că incidentul s-a petrecut în apă, există martori care spun că Denisse Ariciu a intrat cu ski-jet-ul pe plajă, printre oameni.„ Chiar înainte de producerea accidentului l-am văzut pe tânăr, deoarece atrăgea atenţia prin manevrele şi viteza cu care conducea ski-jet-ul. La un moment dat, chiar m-am speriat şi m-am gândit că ar putea să rănească pe cineva, din greşeală“, a declarat unul dintre martorii prezenţi pe plajă.

Ceea ce spun oamenii infirmă însă varianta oficială a anchetatorilor. Poliţia spune că Denisse Ariciu i-a rănit pe cei trei tineri când aceştia se aflau în apă, iar martorii au văzut cu ochii lor cum i-a acroşat de pe cearceafurile întinse pe nisip.

Copil de bani gata

Andreas Denisse Ariciu, în vârstă de 22 de ani, este cel care conducea ambarcaţiunea de agremenet tip ski-jet cu care tracta o pernă gonflabilă. Tânărul este nimeni altul decât odrasla unor oameni de afaceri din Călăraşi. Părinţii lui Denisse sunt persoane respectabile, care deţin în proprietate mai multe spaţii comerciale din Călăraşi şi pe care le închiriază diverşilor comercianţi. De asemenea, soţii Ariciu au deţinut, până în urmă cu câţiva ani, vestita cofetărie„Julia“. Denisse Ariciu este o vedetă locală, fiind recunoscut ca o fire rebelă şi nonconformistă. Tânărul face furori în oraş la volanul maşinilor de lux pe care le deţine şi chiar este un pasionat al vitezei.

La realizarea materialului au contribuit Monica Măgureanu şi Daniela Drăghici. Mai multe amănunte în ediţia de astăzi a cotidianului Adevărul de Seară Călăraşi.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite