Veste bună pentru pensionari. A început distribuirea biletelor de tratament în staţiunile balneare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zilele trecute, la Casa Judeţeană de Pensii Buzău au sosit biletele de tratament în staţiunile balneoclimaterice din ţară. Pensionarii sunt aşteptaţi, în această perioadă, la sediul instituţiei, pentru a ridica biletele.

Casa Judeţeană de Pensii Buzău a primit, până acum, 2.407 de bilete de tratament, pe care urmează să le împartă către pensionarii buzoieni care au făcut cereri în acest sens.

Sejururile în staţiunile balneoclimaterice se vor atribui după aceleaşi criterii ca şi în anii anteriori. Persoanele interesate se pot prezenta la sediul Casei de Pensii Buzău, cu urmatoarele documente: Cerere tip, trimitere de la medicul de familie (original si copie), copie act identitate şi talon de pensie pe luna ianuarie 2016 (original). 

După depunerea solicitării se va întocmi un punctaj pe baza valorii pensiei potenţialului beneficiar, tipul pensiei şi se va tine cont dacă titularul a mai fost sau nu plecat, în ultimii doi ani, la tratament prin Casa de Pensii. 

În funcţie de cuantumul pensiei, dar şi prevederile unor legi speciale, biletele sunt fie gratuite, fie necesită o contribuţie proprie de maximum 50%.

Între staţiunile din ţară unde pensionarii au posibilitatea să beneficieze de sejururi pentru tratarea anumitor boli se află şi Sărata Monteoru, din judeţul Buzău. 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite