Un amator de selfie a supravieţuit unei căderi de zeci de metri într-o prăpastie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă
Arhivă

Un turist care se oprise pe DN10 ca să fotografieze lacul Siriu, judeţul Buzău, s-a dezechilibrat şi a căzut într-o râpă de aproximativ 30 de metri adâncime. Acesta a supravieţuit accidentului şi este transportat la spital.

Evenimentul s-a produs în cursul după-amiezii, aproape de viaductul Stânca Teherău, unul dintre punctele de pe DN10 care oferă perspective deosebite asupra lacului de acumulare şi barajului Siriu. 

Victima este un turist în vârstă de 47 de ani, care poposise în apropierea viaductului pentru a-şi face un selfie. Acesta s-a dezechilibrat şi a alunecat în râpa adâncă de circa 30 de metri. 

Din fericire pentru el, căderea în gol a fost de numai trei, maximum patru metri, pe un strat de vegetaţie.

Trupul acestuia s-a rostogolit apoi către fundul prăpastiei, pe un versant stâncos. Bărbatul a fost scos din râpă de un echipaj de la ISU Buzău apoi evaluat medical de un echipaj de la Ambulanţă. Spre surprinderea salvatorilor, victima suferise răni minore.

Turistul a suferit după căderea în prăpastie poliutraumatism la nivelul membrelor şi traumatism cranio-cerebral acut (TCC). Victima a fost preluată şi transportată cu ambulanţa la Urgenţele Spitalului Judeţean Buzău. 

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Ocupaţia care a smuls din depresie o bătrână rămasă singură într-un cătun din Munţii Buzăului

Comemorarea unui erou din Afganistan, umbrită de nemulţumirile familiei faţă de relaţia cu statul VIDEO

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite