Regia Autonomă Municipală Buzău se transformă în RAM Termo Verde

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La iarnă, buzoienii şi instituţiile din municipiu care nu s-au debransat de la sistemul centralizat de încălzire vor beneficia de căldură şi de apă caldă de la o nouă societate de producere si distribuire a agentului termic.

În cadrul unei emisiuni de la TV Sud Est, primarul Constantin Toma a anunţat că noua firmă a municipalităţii se va numi RAM Termo Verde. 

Proiectul de hotărâre privind înfiinţarea noii societăţi de termoficare va fi aprobat de Consiliul Local Municipal Buzău în această lună. 

Edilul şef al Buzăului precizează că, cel puţin iarna viitoare, preţul gigacaloriei va fi acelaşi ca şi până acum. Acesta ar putea totuşi să scadă treptat, în funcţie de investiţiile ce vor fi făcute în sistemul de încălzire.

Constantin Toma este ferm convins că odată cu noile investiţii în termoficare, mulţi dintre buzoienii care şi-au montat centrale de apartament se vor branşa la noul sistem centralizat de încălzire.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite