Proiectul fântânii arteziene din centrul Buzăului, criticat de primarul Constantin Boşcodeală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Primarul Buzăului, Constantin Boşcodeală, este nemulţumit de proiectul de reabilitare al fântânii din Piaţa Daciei aprobat, joi, de consilierii municipali. Edilul-şef spune că, deşi este mai ieftin decât cel elaborat anul trecut, noul proiect presupune lucrări superficiale şi nu crede că vor rezista prea mulţi ani.

Reabilitarea, conform proiectului avizat de consilieri, joi, va însemna amenajarea unor jocuri de apă şi lumini şi aplicarea unor pavaje cu materiale ceramice. Intervenţia va costa municipalitatea până în 100 de mii de euro. Proiectul iniţial dezbătul în Consiliul Local Municipal, anul trecut, prevedea o alocare bugetară de aproximativ 1,3 milioane lei, pentru o modificare integrală a fântânii.

„Făcusem un proiect foarte interesant şi foarte bun însă nu am primit aviz de la Ministerul Culturii. Ei nu şi-au dorit un proiect care să reziste prea mulţi ani. Au zis că nu îşi vor da avizul şi că ei doresc ceva simplu care să fie cu un joc de apă, de lumini şi ceva foarte modern. Eu nu cred ca ceva foarte modern va fi în concordanţă cu Piaţa Daciei şi cu Centrul Vechi dar ne-am conformat şi am făcut alt proiect. Eu nu sunt mulţumit şi cred că ar fi trebuit să fie făcut ceva care să reziste cel puţin 50 de ani”, a declarat primarul Constantin Boşcodeală.

Fântâna din Piaţa Daciei va întra în reabilitare cel mai probabil spre final de an după ce lucrarea va fi scoasă la licitaţie pentru următoarele 90 de zile. Ulterior vor începe lucrările şi până la venirea iernii ele ar putea fi finalizate.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite