Nepotul generalului Berthelot, oaspetele unui important simpozion organizat de Muzeul Judeţean Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Francis Berthelot
Francis Berthelot

Muzeul Judeţean Buzău organizează o serie evenimente dedicate Zilei Naţionale. Activităţile programate pentru intervalul 25 noiembrie - 1 decembrie 2015 sunt destinate elevilor, cadrelor didactice dar şi tuturor celor pasionaţi de trecutul istoric. Printre invitaţi se află scriitorul Francis Berthelot, nepotul generalului francez Henri Berthelot, conducătorul misiunii militare franceze în România din anii Primului Război Mondial.

Pe data de 25 noiembrie 2015, ora 12.30, la sala de expoziţie nr. 9 este programat vernisajul expoziţiei mixte Primul Război Mondial în Balcani, expoziţie organizată în colaborare cu Ambasada Franţei în România, Divizia 2 Infanterie Getica, Institutul Cultural Francez din Republica Macedonia, Fundaţia Mareşal Alexandru Averescu. 

Alături de primirea reprezentanţilor Ambasadei Franţei va avea loc şi un minirecital susţinut de către elevii Şcolii Gimnaziale din Valea Părului. Muzeul pregăteşte un concept expoziţional nou, propunând publicului buzoian o expoziţie tematică ce va cuprinde fotografii de pe frontul Balcanic al Primului Război Mondial, precum şi obiecte din aceeaşi perioadă.

Pe 26 noiembrie 2015, ora 10.00, amfiteatrul din cadrul sediului reabilitat al Muzeului Judeţean Buzău va găzdui o conferinţă internaţională organizată în colaborare cu un centru cultural din Macedonia.Tematica se adresează în special tinerilor, dar nu numai şi are în vedere prezentarea principalelor ameninţări sociale cărora instituţiile de cultură trebuie să le facă faţă în secolul XXI.

În ziua de 29 noiembrie 2015, ora 11.00, în amfiteatrul din cadrul sediului reabilitat al Muzeului Judeţean Buzău va avea loc o masă rotundă cu tema Aportul misiunii militare franceze în realizarea Marii Uniri organizată în colaborare cu Centrul Cultural Francofon Buzău, Divizia 2 Infanterie Getica, Fundaţia Mareşal Alexandru Averescu. 

La această activitate invitatul surpriză este autorul francez de romane istorice, Francis Berthelot, nepotul Generalului francez Henri Berthelot, conducătorul misiunii militare franceze în România din anii Primului Război Mondial.

Pe 1 Decembrie 2015, ora 15.00, amfiteatrul din cadrul sediului reabilitat al Muzeului Judeţean Buzău va găzdui simpozionul naţional 1 Decembrie 1918 în conştiinţa naţională, organizat în colaborare cu Societatea de Ştiinţe Istorice din România, filiala Buzău.

Accesul publicului la toate aceste manifestări va fi gratuit. De asemenea în cadrul programului de lucru poate fi vizitată expoziţia de artă aflată la etajul al II-lea al sediului Muzeului Judeţean Buzău. 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite