Monede de argint de pe vremea dacilor, descoperite lângă Râmnicu Sărat. Arheologii cred că ar fi o parte dintr-un tezaur monetar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trei dintre cele 11 monede
Trei dintre cele 11 monede

Un număr de 11 monede de argint, descoperite la finalul lunii februarie, sunt indicii care îi fac pe arheologii muzeului judeţean să creadă că în apropierea municipiului Râmnicu Sărat este îngropat un tezaur monetar dacic. Nu vor să dezvăluie locul pentru a nu da apă la moară amatorilor şi spun că în zonă vor demara cercetări arheologice cât mai rapid.

Monede au fost descoperite în zona unei livezi, de un localnic care pregătea terenul pentru plantarea de pomi. A descoperit mai întâi trei monede în pământ, iar pe restul, cu un detector de metale, îngropate la 20 de centimetri adâncime. Râmniceanul le-a oferit la începutul acestei luni Muzeului Judeţean Buzău. 

”Monedele au fost descoperite pe o proprietate personală. Omul a arat pentru a pune pomi şi a găsit câteva dintre ele. Le-a găsit cu detectorul pe celelalte. Aici avem un tezaur monetar care a fost afectat atât acum, cât şi în trecut, pentru că acolo s-au mai făcut săpături, s-au pus pomi. Ar trebui făcute nişte cercetări arheologice dar trebuie o serie de documente, aprobări. Sperăm să mai găsim monede iar dacă mai sunt, ele se află la o adâncime mai mare”, ne-a declarat Sebastian Matei, de la Muzeul Judeţean Buzău. 

Cele 11 monede sunt drahme getice de tip Dumbrăveni. Ele au fost expertizate deja de specialişti, care au stabilit că provin de la triburile care trăiau în această zonă la mijlocul secolului II î.e.n.

”Sunt din argint, au o greutate de 10 - 12 grame, sunt de foarte bună calitate şi imită modele originale macedonene. Este reprezentat un cal, iar pe partea cealaltă este capul lui Zeus. Aşa erau la vremea respectivă. Ele, probabil, nu cunoaştem cauzele, au fost ascunse atunci când s-a întâmplat vreun eveniment. Oamenii le ascundeau pentru a le proteja, însă au murit şi nu le-a mai găsit nimeni. În general, aceste tezaure monetare se găsesc departe de aşezările dacice. Cele mai apropiate vestigii sunt la vreo zece kilometri, la Valea Râmnicului, unde este o importantă aşezare din această perioadă”, a precizat Sebastian Matei.

Bărbatul care a găsit monedele dacice din argint va fi recompensat cu 30 la sută din valoarea evaluării. 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite