Liberalii buzoieni ies mâine la miting, ca să ceară demisia premierului Victor Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În 2013, PDL-iştii au adus cu ei doi măgari
În 2013, PDL-iştii au adus cu ei doi măgari

Liberalii protestează, vineri, la Prefectura Buzău, chiar în ziua în care se dezbate şi se votează în Parlament moţiunea de cenzură iniţiată de PNL, pentru înlăturarea lui Victor Ponta din funcţia de premier. În paralel, la Bucureşti, un eveniment similar este organizat de PSD, pentru susţinerea premierului.

”Moţiunea, care se intitulează <Victor Ponta - demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu e o lozincă>, va fi supusă dezbaterii mâine, în sedinţa reunită a celor două camere ale Parlamentului. Victor Ponta trebuie demis pentru că a blocat alegerile prezidenţiale şi a îngrădit dreptul la vot!", a susţinut copreşedintele PNL Buzău,  Cezar Preda, intr-o conferinta de presa.  

Liberalii au decis să anuleze mitingul programat pentru mâine în Capitală, însă cele organizate la nivelul judeţelor vor avea loc până la urmă.  Drept urmare, PNL Buzău va ieşi în stradă, mâine, la ora 13, pentru a protesta împotriva Guvernului Ponta. 

Tot mâine, în Bucureşti, va avea loc un miting, organizat de PSD, de susţinere a premierului Victor Ponta.

Ultimul protest anti-Ponta de la Buzău, la care a participat Cezar Preda, a fost la sfârşitul anului 2013. Atunci, democrat-liberalii din Buzău au adus la miting doi măgari, ”Vio” şi ”Crinuţa”, dar şi trei moşi deghizaţi în Victor Ponta, Dan Şova şi Crin Antonescu, care purtau cu ei saci cu taxe şi impozite. 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite