Doliu în lumea medicală buzoiană: a murit asistenta Mariana Munteanu, liderul Sanitas Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O veste tristă vine din lumea medicală buzoiană. Liderul sindicatului asistenţilor medicali, Sanitas, Mariana Munteanu, a murit în urmă cu câteva ore, în timpul unei operaţii la şold. Era internată la spitalul Pantelimon, din Bucureşti, pentru o operaţie de protezare.

Mariana Munteanu era internată la spitalul Sf. Pantelimon, din Bucureşti, pentru un tratament la şold, mai precis o intervenţie de protezare, însă în timpul operaţiei a suferit o complicaţie în urma căreia a făcut stop cardiac. 

Decesul a fost declarat în cursul dimineţii. Surse medicale spun că şefa sindicatului cadrelor medii şi-a pierdut viaţa în urma unei embolii. Mariana Munteanu era cunoscută şi cu afecţiuni cardiace, având implantat un stent coronarian. 

Ghinioanele s-au ţinut lanţ în viaţa Marianei Munteanu. În urmă cu mai mulţi ani, şefa asistentelor din Buzău pe linie sindicală a fost victima unui accident rutier în urma căruia s-a ales cu o fractură de stern.  

Mariana Munteanu avea 63 de ani, lucra ca asistent medical la Serviciul de Medicină Legală şi era preşedintele Sindicatului Sanitas, al cadrelor medicale medii, filiala Buzău.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite