Se cere schimbarea hotarului între Buzău şi Vrancea. Miza disputei este terenul pe care se află mănăstirea Poiana Mărului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarii din Jitia, judeţul Vrancea şi Bisoca, judeţul Buzău, se luptă pe mănăstirea Poiana Mărului. Edilii locali se bat în acte vechi de sute de ani pentru a păstra mănăstirea fiecare pe teritoriul lui. Momentan aceştia poartă discuţii la oficiile de cadastru.

Lăcaşul de cult a fost mărul discordiei în ultimii patru ani între vrâncenii de pe Valea Râmnicului şi Episcopia Buzăului şi a Vrancei.
Localnicii vrânceni de la graniţa cu Buzăul au protestat vehement pentru păstrarea preotului Macarie Beşliu la mănăstire, monah mutat de curând la mănăstirea Montioru, dar şi pentru declararea bisericii pe teritoriul Vrancei.
Autorităţile din Buzău sunt la fel de înverşunate să păstreze lăcaşul de cult în administrarea lor împreună cu cele şapte hectare de teren aferente.

„Vom avea mai multe discuţii şi la Oficiul Judeţean de Cadastru Vrancea, unde vom avea la noi hărţi cadastrale, care ne dau dreptate. De asemenea, în cea mai veche monografie unde sunt referinţe despre Bisoca apare că hotarul era pe râu, adică dincolo de mănăstire. Apoi, vă mai spun doar atât, că la sfârşitul anilor 1800, marele pictor Nicolae Grigorescu a locuit o perioadă la mănăstirea Poiana Mărului şi aici a pictat «Ţăranca din Bisoca» şi nu «Ţăranca din Jitia»", a declarat Gheorghe Beşliu, primarul din Bisoca.

Prefectul judeţului Buzău, Paul Beganu, recunoaşte însă că vrâncenii au mai multe şanse de câştig.
„Se pare că nu prea avem sorţi de izbândă pentru că din toate documentele sau hărţile cadastrale această mănăstire s-ar fi aflat pe teritoriul judeţului Vrancea. Vorbim de situaţia dinainte de 1948", a declarat Paul Beganu.

Primarul din Jitia, Neculai Noapteş, spune că este hotărât să lupte până la capăt pentru a obţine mănăstirea în administrarea instituţiei pe care o conduce, fiind dispus să acţioneze Primăria Bisoca în instanţă. Acesta îl acuză pe primarul din comuna buzoiană că a trecut lăcaşul de cult pe teritoriul său din interese personale.
„Noi avem documente de sute de ani care atestă că mănăstirea a fost în Vrancea. S-a trasat un contur de graniţă greşit după o poză din avion în 1991 şi ne-au luat mănăstirea. A luat-o primarul, că acelaşi era şi atunci, tocmai că e frate cu părintele Macarie ce a fost acolo mulţi ani. Preotul nu are vină, că nu se bagă. Dar noi mergem până la muntele Athos, şi acolo va apărea că e a noastră", ne-a declarat Neculai Noapteş.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite