Arhiepiscopia Buzăului organizează duminică un festival de teatru religios şi laic, la Sala Consiliului Judeţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Festivalul este dedicat copiilor
Festivalul este dedicat copiilor

Sala Mare a Consiliului Judeţean Buzău va găzdui duminică, 3 noiembrie, de la ora 11.00, prima ediţie a Festivalului concurs de teatru religios şi laic ”Mugurii Bizanţului”. Evenimentul are loc în cadrul Programului Naţional Hristos împărtăşit copiilor, organizat în parteneriat cu Consiliul Judeţean Buzău, Asociaţia „Sf. Maria“ din localitatea Monteoru, Parohia Glodeanu Cârlig şi S.C. Pamial din judeţul Buzău.

Festivalul concurs va avea două secţiuni: comedie şi dramă. Jurizarea se va face de către persoane competente: profesori de la Liceul de Artă „Margareta Sterian“ din Buzău, oameni de cultură şi  actori profesionişti.

La eveniment şi-au anunţat participarea 16 trupe de teatru, cu aproximativ 140 de elevi-actori. Toţi participanţii vor primi diplome şi premii speciale.

Directorul artistic al festivalului este Pc. Pr. Ionuţ-Emanuel Tudose de la Parohia Limpeziş, comuna Movila Banului, ajutat de mai mulţi clerici şi cadre didactice din judeţul Buzău.

În organizarea evenimentului dedicat elevilor din şcoli gimnaziale şi licee din judeţ, sunt implicate Parohiile Limpeziş, Monteoru, Glodeanu Cârlig, Movila Banului, Văcăreasca, Gomoeşti şi „Sf. Ştefan“ din Buzău, toate în Protoieria Buzău II, precum şi diferite unităţi de învăţământ.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite