Se joacă teatru la Consiliul Judeţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După 14 luni în care s-a tot amânat demararea lucrărilor la clădirea care adăposteşte Muzeul Judeţean şi Teatrul „George Ciprian", s-a început şi renovarea. Motivul amânării a fost contestarea rezultatelor licitaţiei de către firmele participante.

Pentru că teatrul buzoian nu îşi poate întrerupe activitatea pe parcursul lucrărilor, angajaţii au trebuit să îşi găsească un nou loc unde să-şi ţină reprezentaţiile. După lungi căutări pentru cea mai bună şi ieftină soluţie, concluzia a fost ca teatrul să se mute în sediul Consiliului Judeţean (CJ).

„Birourile s-au mutat lângă Consiliul Judeţean, mai exact lângă cofetărie, iar spectacolele se vor ţine în sala mare a CJ. Este o sală foarte bună, modernă, singura problemă ar fi că decorurile nu vor putea fi prinse de tavan, ci trebuie aranjate pe anumite suporturi şi sprijinite pe podea", a declarat Marinela Ţepuş, directorul Teatrului „George Ciprian" Buzău.

Lucrările de renovare la clădirea muzeului şi teatrului au fost demarate în urmă cu aproximativ trei săptămâni. Costurile proiectului se ridică la 29 milioane de lei şi are drept scop trasnformarea clădirii într-un centru turistic al zonei. Reabilitarea trebuie încheiată în 24 de luni de la începerea lucrărilor.

Se fac repetiţii

Pentru că s-a găsit şi locaţia, angajaţii teatrului deja se pregătesc de spectacole. Sesiunea va fi deschisă în luna octombrie, atunci când se împlinesc 15 ani de la înfiinţarea teatrului buzoian. „Între 13 şi 16 octombrie se vor pune în scenă trei piese de teatru. Maestrul Mircea Diaconu va urca pe scenă în piesa «Vacanţă în Guadelupa», apoi va urma piesa «Boul şi viţeii» a buzoianului Ion Băieşu, care va avea o distribuţie formată numai din actori din Buzău. Cea de-a treia piesă va fi «Moştenirea», o comedie", a adăugat Marinela Țepuş, directorul teatrului.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite