Nici moartea nu o mai pot aştepta în spital. Vezi cum îi afectează deciziile Ministerului Sănătăţii pe bolnavii incurabili

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se închide unicul spital ce deservea bolnavii încurabili de pe o rază care cuprinde mai multe judeţe ale Munteniei. Spitalul din Pârscov se află pe lista neagră a Ministerului Sănătăţii, cea cu unităţile care vor fi transformate în centre de asistenţă socială pentru persoane vârstnice.

Bolnavii incurabili de la Pârscov, 35 la număr, ocupă la maxim capacitatea centrului medico-social. Alte 17 persoane așteaptă să se interneze, însă nu se știe când le va veni rândul, dacă le va mai veni vreodată, pentru că spitalul este propus pentru transformare în azil. Cancerul, demența şi paralizia sunt diagnostice pe care le poartă cu demnitate pe patul de spital până își dau sufletul. Cei care le sunt acum fii sau fiice sunt medicii şi asistentele.

„Îi simţim ca pe părinţii noştri, pe bunici, ne ataşăm mult de ei şi ne este foarte greu când mor. Vin aici cu boli incurabile şi se estimează că un bolnav mai are nevoie de îngrijire paliativă cam şase luni până se sting", declară Mihaela Popescu, asistentă în cadrul Centrului medico-social Pârscov.

Vin în spital când deja suferința nu le mai poate fi alinată decât cu tratament de ameliorare a durerilor și o vorbă bună.

„Copiii îi aduc aici, spunându-ne că îi lasă o săptămână, o lună, fiindcă ar avea ceva probleme şi uită să se mai întoarcă sau o fac foarte rar. Când îi sunăm să le spunem că îi vor lângă ei, că vor să îi vadă, unii ne spun să îi mai sunăm după ce moare", declară o altă asistentă din centrul medical Pârscov, Aida Balalia.


Spitalul din Pârscov are, pe lângă secția de îngrijiri paliative, încă o secție cu 30 de paturi pentru medicină internă. Pacienţii au aflat și ei că spitalul urmează să fie desființat și se tem că viața le-ar putea fi pusă în pericol.

„Nici nu puteam să mai vorbesc când am auzit şi aveam mâinile amorţite. În spate aveam o durere de îmi oprea respiraţia. Nu vrem să se desfiinţeze pentru că aici este al doilea Dumnezeu pentru noi. Copiii noştri sunt şi ei amărâţi şi nu ne pot vizita aşa departe, la Buzău", spune, cu lacrimi în ochi, Marcela, una dintre paciente.

Directorul centrului speră ca guvernanţii să ţină cont că spitalul Pârscov are o secţie unică în zonă.

„Sunt bolnavi în stadii terminale, la care tratamentul clasic nu mai dă rezultate iar noi încercăm să le îmbunătăţim calitatea vieţii. În ţară sunt doar câteva astfel de secţii în relaţie contractuală cu Casa de Sănătate iar ca mărime ar fi a doua în ţară. Dacă ar deveni azil, acesta ar necesita alt tip de îngrijire şi nu ştiu cum ar putea fi trataţi aceşti pacienţi care au nevoie de personal pregătit pentru a face faţă acestor situaţii", spune medicul Emil Dorobanţu.

Secţia de medicină internă a centrului medico-social din Pârscov deservește 25 de mii de persoane din zece comune.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite