Portret / Florin Manea, un bucătar pregătit în Cipru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cei mai curtaţi bucătari buzoieni din generaţia tânără, Florin Manea, spune că succesul în meseria sa este dat nu numai de experienţă, ci şi de abilitatea celor care o practică de a ţine pasul cu noutăţile.

Lui Florin Manea i-a plăcut încă din adolescenţă să trebăluiască prin bucătăria mamei. Prima alegere către acest drum în viaţă a făcut-o la trecerea în treapta a doua a liceului.

„Am terminat liceul de cooperaţie Buzău, cursurile de doi ani pentru bucătari. Făcusem zece clase pentru că era chestia cu treapta şi am făcut alegerea pentru alimentaţie publică. Imediat după terminarea liceului, am lucrat ca ospătar în diverse localuri din oraş", spune tânărul bucătar.

În urmă cu zece ani i s-a ivit oportunitatea de a practica meseria învăţată în şcoală, la un restaurant din Buzău. A trecut prin mai multe bucătării şi e mândru că a reuşit să fure din secretele unor bucătari români şi străini foarte pricepuţi.

„Mereu mi-a plăcut să gătesc şi m-am decis în urmă cu zece ani să intru în meseria de bucătar. Recunosc că multe secrete din această meserie le-am cules din perioada lucrată în străinătate. În Cipru, între 1997 şi 1999, am lucrat pe sezonul verii la un restaurant din staţiunea Paphos. Atunci am învăţat multe reţete mediteraneene, pe bază de fructe de mare, creveţi. Acolo trebuia să le combinăm mereu, cu bucătăria românească şi cea internaţională, pentru că erau turişti de pretutindeni", spune Florin Manea.

Mereu a fost atent la bucătarii cu care a lucrat pentru că, spune Florin, de la fiecare ai câte ceva bun de învăţat.

„Am avut ocazia să gătesc alături de maiştri bucătari de la Braşov, de la care am reuşit să obţin multe secrete ale bucătăriei internaţionale. Acolo e şcoală bună de bucătari, se pune suflet şi se prepară de la vânat, până la bucătăria internaţională. Trebuie să fie buni, pentru că e oraş turistic, cu clienţi pretenţioşi", spune bucătarul buzoian.

Lui Florin îi place să experimenteze atunci când prepară pentru clienţi şi simte satisfacţie când primeşte aprecieri de la aceştia.
„Îmi place să fac diverse combinaţii dar înainte le experimentez acasă, cu prietenii, la mese organizate. Folosesc tot felul de arome, ingrediente despre care am aflat din diverse lucrări de specialitate, de la alţi colegi din ţară, de pe internet şi pe care mulţi români nu le ştiau. Acum, cele mai cerute meniuri din localul unde lucrez sunt Platoul Beaumonde, cu mai multe fripturi, ficăţei Lyonais, salate de pui, bulgăreşti sau spaghetele", declară Florin.

În cei zece ani de meserie în restaurantele din oraş, Florin a reuşit să-şi facă o impresie despre clientul buzoian.

„Buzoienii, mai ales băieţii, mănâncă toate felurile de carne, de la pui, la porc şi vită iar fetele mănâncă mai mult salate. Acum se cer meniuri exotice însă la noi în oraş nu sunt multe restaurante care oferă aşa ceva. În ultimii şase ani, clienţii au devenit mai pretenţioşi, vin cu impresii de afară, iar dacă bucătarul nu este şi trecut prin bucătării al altor ţări, greu face faţă noilor cereri. E bine că evoluează şi bucătării din oraşul nostru şi au multe reţete venite din afară", spune bucătarul Florin Manea.

Întrebări şi răspunsuri:
Ce sfaturi le dai gurmanzilor?

Să ţină cont de regimul alimentar şi să nu confunde cina cu prânzul. Să te îndopi cu cartofi şi fripturi seara nu e deloc bine. La acea oră sunt recomandate salate, chiar şi spagheti, fierte nu foarte tare. Nu îngraşă dacă sunt mai tari, ca să simtă omul când o ia în furculiţă. Nu îngraşă doar dacă e fiartă prea tare.

Acasă cine găteşte?
Eu sunt bucătar şi la serviciu şi acasă. Copiilor le gătesc mereu ciorbe şi destul de frecvent piept de pui la cuptor. Sunt atent şi la calorii, pentru că ţin la sănătatea copiilor mei. Încerc să folosesc puţine grăsimi, uleiuri, iar condimente folosesc doar sare şi piper. Aceeaşi grijă o am şi pentru clienţii din restaurant, dar de multe ori e nevoie de o aromă aparte, ca să fie apreciată mâncarea.

Ce îţi place?
La capitolul mâncare, îmi plac cartofii prăjiţi, cu rozmarin şi păstrăvul preparat în toate felurile. În timpul liber îmi place mult să ies la pescuit cu prietenii, în Deltă sau pe bălţile cu taxă şi să prepar pe loc peştele.


Ce nu îţi place?
Tot la capitolul mâncare, nu îmi plac deloc prăjelile, mai ales omletele cu jumări care se tot prepară prin restaurantele buzoiene, şi nu îmi place varza murată. Nici pizza nu îmi place. Ca mulţi alţii, nu îmi plac lucrurile care nu8 sunt la locul lor, de exemplu oamenii neserioşi de care te loveşti la tot pasul.

PROFIL
Născut
: 21 septembrie 1974, în Buzău
Ocupaţia: bucătar Karaoke Pub
Familie: trei copii.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite