Portret / Doru Dumitraşcu, un kickboxer pentru liniştea buzoienilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Onoare, stăpânire de sine şi respect pentru cetăţeni, aceasta este deviza agentului din cadrul serviciului de intervenţie rapidă din Poliţia Locală Buzău.

Doru Dumitraşcu şi-a descoperit încă din copilărie pasiunea pentru sport.

„La început prin clasa a patra am început să fac exerciţii de rezistenţă şi antrenamente cu gantere rudimentare, confecţionate de băieţii mai mari. Îmi doream să ajung poliţist sau să activez în trupele speciale şi din acest motiv mă antrenam zilnic. Apoi, din clasa a şasea, când am ajuns la Buzău cu şcoala, m-am înscris la un curs de karate, sport pe care l-am practicat la nivel de amatori până în urmă cu aproape 10 ani", povesteşte Doru Dumitraşcu.

La scurt timp după terminarea liceului, a îmbrăcat uniforma şi intrat în rândul oamenilor legii din cadrul grupelor operative locale ale gardienilor publici şi poliţiştilor comunitari.

Aici a a vut ocazia să întâlnească şi alţi agenţi care împărtăşeau aceleaşi pasiuni pentru sporturile de contact.
„La sala de antrenament a poliţiştilor comunitari am întâlnit doi foşti mari campioni la box şi kick boxing, care m-au determinat să-mi mobilizez toate resursele pentru a ajunge un adevărat profesionist. Aşa am ajuns să mă antrenez cu doi oameni de excepţie, Iulian Mihalcea şi Dănuţ Mihalache, care m-au propulsat în rândul celor mai buni luptători", a spus Doru Dumitraşcu.

Timp de opt ani, Doru Dumitraşcu s-a perfecţionat în kick boxing iar performanţele notabile nu s-au lăsat prea mult aşteptate.

„În urmă cu şapte ani am participat la o întrecere de amatori la kick boxing pe care am şi câştigat-o. Apoi, treptat, am crescut ca valoare şi am participat la turnee profesioniste. În ultimii cinci am fost pe podium la mai multe concursuri organizate de ministerul de interne. În urmă cu doi ani am intrat şi în circuitul de K1, unde la prima participare am obţinut un rezultat bun. Chiar anul trecut am reuşit să câştig o piramidă organizată la Bucureşti, după ce am învins în finală un sportiv pregătit de Ciprian Sora", povesteşte Doru Dumitraşcu.

Ocupat peste măsură cu antrenamentele dar şi cu serviciul, Doru Dumitraşcu se gândeşte acum doar la confruntarea dintre braţul dur al poliţiei locale cu rivalii de la trupele de intervenţie rapidă de la poliţie, care se va materializa printr-un concurs care va fi organizat în această primăvară la Buzău.

„Anul trecut am făcut meci egal la acest concurs şi de aceea la competiţia de anul acesta îmi doresc să câştig. Oricum va fi un concurs foarte dur şi de aceea ai nevoie de disciplină, stăpânire de sine şi respect pentru adversari" crede Doru Dumitraşcu.

Întrebări şi răspunsuri
Care este idolul tău din K1?

În primul rând, antrenorul meu, Iulian Mihalcea, care este campion naţional şi european. A fost şi va fi un adevărat model pentru mine. Apoi, dintre luptătorii din străinătate, sunt impresionat de Peter Aerts, despre care pot spune că este o adevărată maşinărie de luptă, ce nu lasă aproape nicio şansă adversarilor.

Infractorii îţi ştiu de frică?

De obicei, oamenii ne cunosc şi ne respectă, dar sigur că această meserie de poliţist nu este lipsită de riscuri. Oricum, important este să-ţi poţi controla emoţiile, să poţi avea un autocontrol desăvârşit. Aceasta este adevărata provocare în momentul în care te confrunţi cu o situaţie deosebită.

Ce-i place?
"Îmi place foarte mult să pescuiesc şi să citesc atunci când am timp liber. Îmi place sportul în general şi sunt atras de meciurile de handbal.Îmi place să călătoresc şi să navighez pe internet. Îmi plac sportivii cu mentalitate de învingători. Îmi place să urmăresc meciuri internaţionale la televizor.

Ce nu-i place?
"Nu-mi place politica şi nici discuţiile care au legătură cu acest subiect. Nu-mi plac oamenii leneşi şi neserioşi. Nu suport dezordinea şi dezinteresul faţă de sport în general. Nu-mi plac oamenii mincinoşi şi bârfitori, telenovelele şi nici filmele foarte vechi din perioada comunistă."

Profil

Născut. 19 august 1973 la Buzău
Familie: căsătorit, un copil
Studii: student anul I la Facultatea de Drept

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite