Averea blestemată a lui Alexandru Marghiloman. Cum i-au pierdut urmaşii toate proprietăţile lăsate moştenire

Politicianul român Alexandru Marghiloman FOTO wikipedia.ro

Alexandru Marghiloman a fost una din marile personalităţi publice din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Era printre cei mai bogaţi români din acea perioadă însă, după moarte, ”s-a ales praful” de averea impresionantă. O legendă spune că pierderea averii de către urmaşii politicianului a fost urmarea unui blestem.

Alexandru Marghiloman fost deputat între 1884-1914, apoi senator, în perioada 1914-1922. A fost ministru al Justiţiei în trei mandate, ministru al Lucrărilor Publice în perioadele 12 noiembrie 1888-26 martie 1889 şi 5 noiembrie 1889-16 noiembrie 1889, ministrul Agriculturii, Industriei, Domeniilor şi Comerţului, ministru de Externe, ministru de Interne, apoi ministrul Finanţelor şi la sfârşit, ministrul Agriculturii şi Domeniilor.

A fost preşedintele Consiliului de Miniştri între 5 martie 1918 şi 24 octombrie 1918, mandat în timpul căruia a decis semnarea armistiţiului cu Puterile Centrale, gest care i-a adus titulatura de ”trădător”.

Legenda blestemului care s-a abătut peste averea dobândită pe căi necinstite

Iancu Marghiloman, tatăl viitorului prim-ministru, născut în anul 1816 în comuna Verneşti de lângă Buzău, a dobândit prin metode mai mult sau mai puţin ortodoxe, averea importantă ce i-a permis ulterior să se impună în urbea Buzăului ca pârgar (consilier) şi primar între anii 1840-1848.

Potrivit scriitorului Nicolae Peneş, autor al unei cărţi despre familia Marghiloman, legenda spune că multe dintre moşii le-ar fi dobândit pe căi necinstite. Hoţ de cai şi trişor renumit, Iancu Marghiloman s-a „bucurat” de atenţia presei locale şi centrale, fiind descris ca un tip ce nu ştia ce-i mila în afaceri, judecându-se până şi cu cele mai apropiate rude. 

Pe mulţi i-a deposedat de avere, cum e şi cazul lui Constantin Musceleanu, la jocul de cărţi, acesta din urmă pierzând cele 20 de hectare şi heleşteul unde va fi ridicată mai târziu celebra sa vilă Albatros. Atunci, supărat că a pierdut în faţa unui trişor, boierul Musceleanu ar fi exclamat: „Să se aleagă praful de tot ce va fi construit pe acest loc!”. (”Lordul Valah”, autor Nicolae Peneş)

Demn de reţinut este că, dincolo de diabolismul lui, Iancu Marghiloman s-a impus ca personalitate de prim rang, drept dovadă că însuşi regele Carol I a participat la unul din balurile date de familia Iancu Marghiloman la locuinţa sa din Bucureşti, astăzi - sediul Ambasadei Franţei, după cum ne relatează Nicolae Peneş în volumul „Alexandru Marghiloman – lordul valah”, care a primit în anul 2008 premiul „M. Kogălniceanu” al Academiei Române.

Averea lui Marghiloman, ruinată de succesorii săi

După moartea lui Marghiloman, la 10 mai 1925, urmaşii săi au deschis după numai patru zile, la Tribunalul Ilfov, testamentul scris în mai multe etape. Uzufructul întregii averi revenea soţiei sale, Maria Marghiloman, născută Benedict Petrescu, cu care se căsătorise în 1919, atunci când marele politician avea 65 de ani, iar soţia doar 27. Rente viagere au mai primit soacra sa, câţiva strănepoţi, iar o parte dintre colaboratori au primit bani, unele în conturile unor datorii.

Alte prevederi testamentare se refereau la caii de curse, care puteau fi vânduţi, mai puţin elementele de prăsilă, exprimându-şi dorinţa continuării crescătoriei pur-sânge.

La scurt timp după începerea exercitării drepturilor succesorale, au apărut problemele pentru urmaşii lui Marghiloman, în special pentru văduva acestuia.

La 7 aprilie 1927, Maria Marghiloman, Nicolae N. Butculescu, pentru fiul său Mihai şi Mihail Scarlat Pheredyke, pentru fiul său Alexandru, au luat cu împrumut, pe termen de zece ani, de la Banca Chrissoveloni, Banca de Credit Român, Banca Agricolă şi The Bank of Roumania, suma de 30.000.000 lei. Creditul a fost garantat cu moşiile Fundeni - Tulbureasca, întinsă pe 254 de hectare, şi Valea Scheilor - Tohani, cu suprafaţa de 105 hectare. 

După trei ani, băncile respective au transferat ipoteca Primei Societăţi Civile de Credit Funciar Român, care în condiţiile în care restituirea împrumutului nu s-a derulat conform contractului, a solicitat Tribunalului Buzău sechestru asigurator asupra proprietăţilor ipotecate.

Pentru a-şi recupera parte din datorie, societatea a arendat moşiile unor cooperative, cu care moştenitoarea lui Marghiloman s-a luptat în instanţă mulţi ani, ca să îşi recâştige drepturile de folosinţă.

Maria Marghiloman s-a judecat în 1934 şi cu ceilalţi succesori ai politicianului, care îi reproşau că nu le-a asigurat veniturile stipulate în testament, a înstrăinat mobilierul, argintăria, tablourile şi bronzurile, care ar fi trebuit păstrate de familie, nu s-a îngrijit de întreţinerea şi repararea clădirilor, nu şi-a achitat taxele şi impozitele şi nici datoriile către creditori.

Nepoţii lui Marghiloman au adus dovezi că imobilul din Bucureşti a fost vândut cu 22.000.000 lei, din care mătuşa lor a rămas cu aproape 9.000.000 de lei, a vândut parcul de cai de curse cu toate elementele de prăsilă, fără a păstra nimic, a înstrăinat mobilierul şi inventarul vilei Albatros din Buzău, ”lăsându-le ca şi vila Edwin din Bucureşti în complectă stare de ruină”.

Din cauza neachitării impozitelor şi taxelor, Fiscul a cerut la 19 septembrie 1933 să se vândă Vila Albatros şi hipodromul, pentru suma de 877.897 lei, rudele sale menţionând că văduva nu s-a îngrijit să se achite nimic după moartea politicianului. Demersul nu a avut însă sorţi de izbândă.

”Succesorii au adus de asemenea dovezi că Maria Marghiloman a încasat arenzi şi chirii fără a-şi plăti datoriile succesorale, s-a împrumutat de la Banca România din Buzău cu 3.000.000 lei, punând gaj recolta de grâu din moşia de la Fundeni, iar din cauza neachitării ratelor din împrumutul de 9.000.000 lei de la Bank of Roumania, datoria ajunsese la acea dată la peste 18.000.000 lei”. (”Al. Marghiloman - Lordul Valah”, autor Nicolae Peneş)

Instanţa a admis cererea succesorilor nemulţumiţi de văduva lui Marghiloman, în baza dovezilor aduse de aceştia, şi a dispus sechestru asigurator asupra averii mobile şi imobile a Mariei Marghiloman. Au intrat sub sechestru proprietăţi evaluate la peste 54.000.000 lei, precum zeci de pogoane de vie şi livezi, zeci de hectare de pădure, islaz, fâneaţă, moşia Fundeni - Tulbureasca, Vila Albatros din Buzău, cu 45 de pogoane de parc, şase grajduri pentru caii de curse cu 54 de boxe, vila Edwin din Bucureşti şi hipodromul cu 85 de pogoane pentru pistă.

Vila Albatros, proprietatea reprezentativă a lui Marghiloman, a intrat pe mâinile mai multor chiriaşi, unii puşi de Maria Marghiloman să aibă grijă de complex, alţii stabiliţi de instanţele care au judecat timp de 15 ani procese pe marginea drepturilor succesorale. 

În timp, însă, conacul de la marginea Buzăului şi-a pierdut strălucirea de altădată. Clădirea s-a ruinat, parcul a devenit un maidan, iar heleşteul care era odinioară raiul lebedelor începuse să se colmateze.

După moartea Mariei Marghiloman, în 1938, tribunalul a suspendat măsura sechestrului asupra complexului Marghiloman, de la marginea Buzăului, la solicitarea moştenitorului legal Mihai Butculescu-Marghiloman, deoarece la partaj acestuia îi revenea moşia cu întreg inventarul. 

Ulterior, prin actul de împărţeală şi lichidare din 28 ianuarie 1939, lui Mihai Butculescu-Marghiloman i-au revenit 37.5 procente, iar lui Alexandru Pherekyde, alt nepot, 62.5 la sută din vila Albatros, cu parcul, heleşteul, grădina şi celelalte construcţii.

La 28 februarie 1939, Mihai Butculescu-Marghiloman, Alexandru Pheredyke, în calitate de moştenitori ai defunctului Marghiloman, şi avocaţii Nicolae D. Stănescu şi Sebastian Şerbănescu, care deţineau 25 la sută conform clauzelor din contractul de angajament, au vândut Ministerului Aerului şi Marinei vila Albatros cu terenul aferent şi toate construcţiile şi plantaţiile.

Nepriceperea managerială a văduvei marelui politician conservator sau dezinteresul faţă de problemele care o depăşeau au făcut ca impozanta vilă Albatros să se ruineze rapid, amenajările de la hipodrom să se piardă pe vecie iar celebra herghelie, mândria lui Marghiloman, să fie vândută la licitaţie lui Solomon Goldman, din Buzău. Acesta a vândut caii de curse, la scurt timp, din cauza cheltuielilor mari, şi a nepriceperii în adiministrarea unei astfel de afaceri”. 

Schimbarea regimului politic a influenţat radical destinul complexului care i-a aparţinut familiei Marghiloman

Din 1945, în conacul Marghiloman şi clădirile anexe au funcţionat depozite ale Întreprinderii de Legume şi Fructe Buzău, ale Întreprinderii Horticola, depozite şi ateliere ale IJGCL şi şantierul de construcţii din subordinea acesteia.

După ce a stat în ruină mai mult de şase decenii, din cauza ignoranţei autorităţilor, Conacul Marghiloman, a căpătat măreţia de odinioară, cu ajutorul unor fonduri de la Uniunea Europeană.

Complexul Marghiloman, din care fac parte vila Albatros, parcul şi heleşteul, a fost construit între anii 1882 şi 1887, de către Iancu Marghiloman. După ce acesta a murit, fiul său, Alexandru Marghiloman, a ales să îl modernizeze, apelând la serviciile unui arhitect de origine franceză, Paul Gottreau.

Acesta era renumit deja pentru proiectarea Casei de Economii şi Consemnaţiuni şi a clădirii Fundaţiei Universitare Carol I din Bucureşti.  

Sub grija lui Gottreau, conacul a devenit o clădire masivă, cu arhitectură în stil franţuzesc. În 1897, a fost inaugurată Vila Albatros, situată într-un parc imens, cu heleşteu, care avea alături dependinţe, precum vile pentru personal pentru musafiri, case pentru grădinari şi portari, grajduri pentru caii de curse.

Pe vremea aceea, caii de curse de la Conacul Marghiloman erau celebri după ce câştigaseră 27 derby-uri. Palatul Marghiloman avea 31 de camere şi era deosebit de luxos. Pe jos era parchet, iar pereţii erau tapetaţi cu mătase.

CITEŞTE ŞI

Secretele politicianului Alexandru Marghiloman – trădător sau iscusit strateg pentru salvarea României

Alexandru Marghiloman a fost unul dintre cei mai importanţi politicieni români, considerat „trădător de ţară” de posteritate, după ce şi-a asumat responsabilitatea formării unui consiliu de miniştri de sacrificiu, menit să semneze un armistiţiu umilitor la sfârşitul Primului Război Mondial. Asta, deşi semnarea Tratatului de Pace de la Bucureşti a permis supravieţuirea statului român, după părerea istoricilor.