Actorul buzoian Vlad Drăgulin joacă vineri, acasă, în piesa ”Steaua fără nume”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teatrul „George Ciprian” prezintă vineri spectacolul „Steaua fără nume”, de Mihail Sebastian. Evenimentul  va fi găzduit de Sala Consiliului Judeţean Buzău, de la ora 19.00. Actorul buzoian Vlad Drăgulin, cunoscut publicului pentru roul lui Nicuşor de la Brăila, din show-ul ”În puii mei”, va interpeta unul dintre roluri, alături de Ştefan Craiu, Ştefan Pavel, Alina Rotaru, Ana Udroiu, Mircea Anghel, Mădălina Oprescu şi George Rotaru.

„Steaua fără nume” este o comedie romantică, ce prezintă povestea de dragoste dintre Mona şi profesorul Miroiu, două personaje care se întâlnesc întâmplător într-o gară de provincie. Marin Miroiu, un profesor de matematici şi cosmografie dintr-un orăşel de provincie, descoperă o stea. 

Acesta cumpără de la Bucureşti o carte foarte veche şi destul de scumpă, un atlas ceresc care îi poate asigura că el este cel care a des­coperit steaua şi nimeni altul înaintea sa. În după-amiaza cu pricina, profesorul vine la gară să ridice mult aşteptata carte. 

Tot în aceeaşi seară coboară în gara mică şi afumată – fără voia ei – o necunoscută fără bilet. Profesorul se oferă să o ajute, pro­punându-i să înnopteze în casa lui până a doua zi – zi de leafă! – când i-ar fi oferit banii necesari pentru a cumpăra un bilet de tren spre Bucureşti. 

Necunoscuta acceptă şi totul capătă dimensiunea poveştilor hollywoodiene, adică cei doi se îndrăgostesc şi petrec o noapte împreună.

Actorul buzoian Vlad Drăgulin a urmat cursurile Liceului de Arte "Margareta Sterian", iar în 2012 a absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti la clasa profesorului Doru Ana. 

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite