VIDEO Accident cu trei victime, pe DN 10, în apropiere de municipiul Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs, în jurul orei 13.00, pe DN 10, între localităţile Verneşti şi Cândeşti. Două persoane au ajuns la Spitalul Judeţean, după ce o maşină a intrat pe contrasens, într-o curbă, şi s-a izbit de o alta care circula regulamentar.

Autoturismul Cielo condus de o femeie fără experienţă la volan a derapat, la ieşirea dintr-o curbă, şi s-a ciocnit de autoutilitara Renault care se deplasa regulamentar din sens opus. 

În urma impactului, un bărbat de 38 de ani, pasager din primă maşină, a rămas încarcerat. Soţia acestuia, care se afla la volanul autoturismului, în vârstă de 28 de ani, din Cândeşti, şi un tânăr de 23 de ani, au fost de asemenea răniţi uşor. 

Întrucât în cele două vehicule se aflau cinci persoane, în zonă a fost trimisă şi o ambulanţă de transport victime multiple, însă ea nu a fost nevoită să intervină deoarece numai două dintre victime au suferit traumatisme care au necesitat internarea. 

Ceilalţi au primit îngrijiri la faţa locului, având leziuni minore, îndeosebi la nivelul feţei. Şoferul din Renault este un bărbat de 39 de ani, din Berca. Traficul a fost blocat în zonă, mai mult de o oră. 

Participanţii la trafic, martori la eveniment, spun că principala vină pentru producerea accidentului o au drumarii care nu au acţionat aşa cum trebuie pentru ca drumul să se prezinte într-o stare bună de circulaţie.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite