A fost stabilit calendarul lucrărilor la podul de la Mărăcineni, programat să intre în reabilitare la sfârşitul acestui an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Buzau

Autorităţile au stabilit planul de acţiune privind reabilitarea podului de peste râul Buzău, a cărui structură de rezistenţă a fost grav afectată în ultima perioadă. Deşi a fost refăcut în 2005, sensul de intrare în Buzău arată jalnic, carosabilul fiind plin de gropi.

Prefectul Judeţului Buzău a fost informat că, la acest moment, s-a emis de către Ministerul Transporturilor autorizaţia de construire pentru ”Lucrări de întreţinere periodică la pod pe DN2 km 114+570 (calea 2) peste râul Buzău”, ordinul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Bucureşti de începere a lucrărilor şi a fost predat de Secţia de Drumuri Naţionale Buzău amplasamentul către firma executantă (Freyrom SA Piteşti). 

Potrivit soluţiei tehnice adoptate în cadrul proiectului, principalele etape în calendarul lucrărilor sunt: organizarea de şantier – până pe data de 10 noiembrie 2017; lucrări de consolidare/reparaţii la pilele (picioarele) podului şi la alte elemente structurale, fără închiderea circulaţiei rutiere pe calea 2 (până în luna martie 2018);

închiderea completă a circulaţiei rutiere pe calea 2 şi devierea întregului trafic auto în ambele sensuri pe calea 1, începând din luna martie 2018, până la finalizarea lucrărilor programate să dureze 8 luni. 

Prefectul Carmen Ichim a solicitat conducerii Secţiei de Drumuri Naţionale să asigure în cel mai scurt timp posibil presemnalizarea şi semnalizarea corespunzătoare a zonei, pentru evitarea incidentelor nedorite şi asigurarea fluenţei circulaţiei rutiere, iar reprezentanţilor IPJ Buzău să pună la dispoziţie echipaje ale Servicului Rutier pentru dirijarea traficului pe durata derulării proiectului.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite