„Zilele Buzăului”, din ce în ce mai sărace
0Primăria are un buget de criză pentru organizarea ediţiei din acest an a „Zilelor Buzăului”. Astfel, pentru manifestările culturale din perioada 12 – 14 aprilie, sunt destinaţi 200.000 de lei, cu 50.000 de lei mai puţin decât anul trecut.
Programul activităţilor include acţiuni sociale, lansări de carte, serate muzicale şi un simpozion istoric. Spectacolul de la final va avea loc la sfârşitul lunii.
“Spectacolul se va duce după Paşti, probabil după 29 aprilie, pentru că nu este corect să faci spectacol în post. Ştiţi că avem trei seri, prima este numai cu artişti din plan local de muzică populară şi uşoară. În partea a doua este muzică populară şi în a treia zi vor fi invitaţi artişti de muzică uşoară”, a declarat Constantin Boşcodeală, primarul municipiului Buzău.