Stiri din Buzau

VIDEO Vedeţi cât de haios este un şofer cu o alcoolemie de 1.28: "Iz not posibăl aşa ceva, sunt warrior şi fac naveta cu avionul"

30 iunie 2011, 10:12 |  Autor: Mirela Copariu, Iulian Bunilă | 

Cuvinte cheie: Buzău, adevărul, beţiv, ipj buzău,

 

Un şofer aflat în stare avansată de ebrietate a făcut spectacol în curtea Spitalului Judeţean Buzău. Prins de poliţişti în trafic şi adus la camera de gardă pentru recoltarea probelor biologice, Mircea Matei a dat "lecţii" de engleză celor dispuşi să îl aculte. Alcoolemia de 1.28 mg/l alcool pur în aerul expirat i-a dat chef de vorbă şi l-a ajutat să explice cum a trecut prin mai multe războaie, ultimul fiind cel din Libia, după cum susţine.

A băut de bucurie că i-a absolvit băiatul clasa a VIII-a după care s-a urcat la volan să dea o tură prin comună. A fost prins de aparatul radar circulând cu o viteză de 92 de kilometri pe oră în localitate, iar când poliţiştii i-au făcut semn să oprească, a călcat şi mai tare pedala de acceleraţie. A fost prins după o urmărire ca în filme, iar când poliţiştii i-au testat alcoolemia, aparatul Drager-ul a arătat o valoare de 1.28 mg/l alcool pur în aerul expirat. Este isprava lui Mircea Matei, un localnic de 44 de ani din comuna buzoiană Verneşti.

"Acţionam cu aparatul radar pe raza comunei Verneşti când am surprins un autoturism circulând cu o viteză de 92 de km/h în localitate. În momentul în care am executat semnalul regulamentar de oprire, şoferul a călcat puţin frâna după care şi-a continuat drumul. Am reuşit să îl oprim după aproximativ un kilometru iar în momentul în care l-am testat alcoolscopic, Dragerul a arătat o concentraţie de 1.28 mg/l alcool pur în aerul expirat. L-am condus la Spitalul Judeţean în vederea prelevării de probe biologice", ne-a declarat agent şef Emanoil Ştefănescu, de la Poliţia Rutieră Buzău.

Ajuns în curtea Spitalului Judeţean, bărbatul s-a dezlănţuit. În primul rând a încercat să spună că nu a băut prea mult.

"Copilul a terminat clasa a VIII-a şi am zis să îi fac şi eu o bucurie şi uite ce bucurie i-am făcut. Nu am băut prea mult, am băut două pahare de vin şi am plecat cu maşina să îi arăt fratelui meu pe unde să iasă din comună. M-au oprit poliţiştii că circulam cu viteză şi atât. Ei mi-au făcut semn dar eu nu i-am văzut, că mă uitam înainte, doar nu era să mă uit pe marginea drumului. Eu zic că nu arăt a om care să nu fie în stare să circule pe stradă", ne-a mărturisit Mircea Matei. Suprinzător, dată fiind valoarea foarte mare a alcoolemiei, bărbatul se ţinea destul de bine pe picioare şi nici nu prea i se împleticea limba.

Pentru cei care nu înţelegeau prea bine ce spune, bărbatul şi-a continuat explicaţiile în limba engleză. Acesta susţine că lucrează pentru o mare companie şi că a fost în mai multe războaie, ultimul fiind cel din Libia, ca ofiţer de...protecţia muncii.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Buzau

    VIDEO Mii de buzoieni au petrecut Revelionul în Piața Dacia

    Buzau

    VIDEO Scandal la Urgenţele spitalului judeţean Buzău, în noaptea de Crăciun

    Buzau

    VIDEO Cum scapi de mahmureală? Cu zeamă de varză, murături şi iar băutură

    S-au găsit sedii pentru centrele medicale de permanenţă din judeţ, însă nu se găseşte personal medical dispus să lucreze în ele

    Autorităţile locale din comunele Verneşti şi Vintilă Vodă fac pregătiri pentru deschiderea unor ...

    VIDEO Accident grav, pe E85! O poliţistă a murit după ce s-a hazardat în depăşirea unui TIR

    Un accident de circulaţie cu urmări tragice s-a produs în această dimineaţă pe Drumul European ...

    Ce a făcut Raed Arafat pentru sistemul de sănătate din România

    Raed Arafat s-a născut la 24 mai 1964, la Damasc. În anul 1981 soseşte la studii în România. A ...

    EXPERIMENT ÎNFRICOŞĂTOR Cum arată cartofii de la KFC şi de la McDonald's după trei ani de la cumpărare FOTO

    Există o legendă urbană conform căreia cartofii de la McDonald's nu se strică niciodată, datori ...

    Se caută medici pentru centre de permanenţă

    Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a obţinut promisiunea mai multor medici de familie de a lucr ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole