Victor Nica a produs în patru decenii peste 80 de chitarişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este unul unul dintre puţinii instructori de chitară din Buzău, care reuşesc să formeze noi generaţii de instrumentişti capabili să stăpânească atât chitara clasică, cât şi cea electrică.

Victor Nica a învăţat primele noţiuni despre chitară de la mama sa. „Cânta la acest instrument dar şi vocal, genul romanţe. Ea cânta într-un stil rusesc, cu şapte coarde, după care eu m-am pliat pe stilul modern, cel cu şase coarde, stilul italian. Apoi am învăţat singur, uşurel, uşurel", povesteşte Victor.

Încă din liceu avea să iasă în evidenţă prin talentul pe care mama i l-a şlefuit pe parcursul copilăriei. „Cu ajutorul şi colaborarea unor prieteni, în 1969 am înfiinţat o formaţie în cadrul Liceului Mihai Eminescu, unde învăţam, cu numele de Sirius şi care a avut un succes deosebit la vremea aceea. Cu această ocazie am reuşit să-mi promovez cu audienţă la public primele mele compoziţii pentru o formaţie de chitare electrice", îşi aminteşte „Vichi" Nica.

După terminarea stagiului militar s-a înscris la Şcoala Populară de Artă din Ploieşti, unde a studiat cu profesorul Mitulescu şi după aceea, la Buzău, cu profesorul Paul Mancaş.

„Îi voi fi recunoscător toată viaţa mea domnului profesor Puiu Mancaş, de la Şcoala Populară de Artă, cel care mi-a arătat calea spre desăvârşirea mea ca artist. Era sever şi nu treceai oricum prin şcoala sa. Se făcea istoria muzicii, solfegiu iar la fiecare trimestru se dădea un examen şi picau foarte mulţi. Din clasa noastră, am terminat numai 17 din 33 câţi eram în total. Vă daţi seama câtă exigenţă era", spune instructorul de chitară.

A obţinut uşor atestatul de liber profesionist după care s-a apucat de un proiect cultural, la Casa de Cultură. „Am avut ocazia să acompaniez pe Mihaela Runceanu, pe Dan Spătaru, pe Doina Spătaru Olinescu, George Nicolescu şi chiar în două spectacole susţinute la Buzău pe renumita actriţă Tamara Buciuceanu. Am cântat şi muzică folk în cadrul cenaclurilor din oraş, având ca inspiraţie creaţia poeţilor buzoieni care colaborau cu mine", spune Victor Nica.

Prin anii 80 a cântat în formaţia Casei de Cultură, apoi la un restaurant, Colibri, însă în timpul zilei lucra la uzina Contactoare. După Revoluţie, a devenit insutructor de chitară.

„După 1990 mi-am dat seama că ţine de vocaţia mea apoi mi-am pus la punct toată strategia aceasta de predare. Mi-am canalizat activitatea în mod special pe transferul cunoştinţelor mele către o nouă generaţie de iubitori ai acestui instrument, în cadrul Cercului Militar Buzău, unde sunt profesor coordonator al cercului de chitară. Am câţiva elevi de care sunt mândru şi pe care îi pot numi deja colaboratorii mei. Loreta Istrate, Simona Teodorescu şi Ana Maria Prună sunt câţiva dintre aceşti copii talentaţi", spune profesorul Nica.

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI:

Aveţi aminitri speciale din cariera dumneavoastră?
- Îmi aduc aminte cu plăcere de toate spectacolele la care participam pe vremuri, festivaluri de folk de la Herculane, Miercurea Ciuc, la concertele organizate de Adrian Păunescu la ruinele cetăţii Târgovişte. La festivalul concurs Top T am luat locul 1 pentru tehnică instrumentală, titlul de Laureat şi premiul 2 la etapa republicană a concursului Cântarea României".


Este chitara un instrument dificil?
- Da, se învaţă greu. Eu, de exemplu, fac şi canto cu elevii mei, teorie muzicală, exerciţii pentru dinamica mâinii. Cam doi ani şi jumătate de curs îţi trebuie ca să ajungi să stăpâneşti chitara, cu o frecvenţă de minimum o dată pe săptămână.


Ce-i place:
Îmi place să cred că munca mea nu este în zadar. Au ieşit din mâinile mele 87 de chitarişti buni iar unii cântă acum în Olanda, alţii în Franţa, pe Coasta de Azur. Acum vin pentru cursurile de chitară şapte copii.Muncesc mult cu ei pentru că sunt sunt pregătiri preliminare, teoretie, apoi partea practică.

Ce nu-i place:
Superficialitatea. Abordez din repertoriul unor uriaşi ai muzicii, precum Creedence Clerawater Revival, Bob Dylan, Diana Ross, hituri cu linii melodice precise. La vremea aceea, când cineva avea o compoziţie, o scria pe note, nu ca acum, pe calculator, după ureche. Asta nu îmi place acum.

Profil
Născut: 23 mai 1949, în Buzău
Ocupaţia: instructor de chitară
Familie: căsătorit, un copil

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite