Vânzarea apartamentelor ANL este doar pierdere de timp, în opinia autorităţilor locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii locali au mai parcurs o etapă a programului de vânzare a locuinţelor ANL, aceea de a ceda cele 124 de imobile din Buzău către proprietatea publică a statului.

Astfel, Agenţia Naţională de Locuinţe devine administratorul apartamentelor şi garsoneierelor din blocul 3B, B-dul 1 Decembrie 1918, blocul 3A, Aleea Sporturilor, zona Bazin  Olimpic, blocul D4A, strada Gârlaşi şi blocul de locuinţe I -17, strada Primăverii, cartier Dorobanţi II. Pentru a le putea vinde chiriaşilor, statul mai are de parcurs o ultimă etapă, aceea de a-şi trece imobilele din proprietatea publică, în cea privată, în urma unei hotărâri de Guvern.

Apartamentele din aceste blocuri vor fi vândute, în condiţiile legii, către titularii contractelor de închiriere. Vestea bună e că locuinţele pentru care nu vor fi solicitări de cumpărare vor fi administrate în continuare de către Consiliul Local al Municipiului Buzău, în regim de închiriere. „Punem apartamentele în vânzare astfel încât banii rezultaţi din contracte să se reîntoarcă pentru construcţia altor locuinţe ANL, având în vedere că de trei ani nu au mai fost fonduri pentru aşa ceva”, a declarat Constantin Boşcodeală, primarul municipiului Buzău.

Terenurile aferente celor patru blocuri de locuinţe rămân sau vor fi trecute în proprietatea privată a municipiului, pentru a fi înstrăinate către actualii chiriaşi drept cote indivize aferente apartamentelor.

Vor să vândă dar nu au cui

Autorităţile locale sunt însă sceptice în cea ce priveşte succesul acestui program. „Trebuie să vă spun că numărul de cereri de cumpărare este extraordinar de mic, până astăzi doar şase cereri fiind depuse la primărie, asta şi din cauza preţului foarte mare, de 400 de euro pe metrul pătrat. Nu cred că este un preţ accesibil. Sincer, nu cred că se vor vinde locuinţele ANL pentru că ele nu au fost date celor bogaţi, ci celor tineri, fără resurse şi care nu îşi pot permite să dea 400 de euro. Preţul este acum aproape de cel cerut în centrul oraşului Buzău”, este de părere primarul Buzăului.

„Un apartament cu trei camere în zona Dorobanţi de 70 de metri pătraţi se vinde acum cu maxim 43.000 de euro iar un apartament ANL ar ajunge la aproape 50.000 de euro”, a completat Elena Neguţ, agent imobiliar.

Cei care locuiesc în imobilele ANL plătesc o chirie lunară cuprinsă între 80 şi 135 de lei.

Peste 600 de cereri au fost centralizate la Primărie, în vederea închirierii de apartamente ANL, însă perspectivele sunt limitate. Şase blocuri urmează să fie ridicate în următorii trei ani pe un teren pus la dispoziţie de Armată, în Micro 14, însă proiectul depinde de succesul programului actual de vânzare a locuinţelor ANL.


Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite