VIDEO Mascaţii din IPJ Buzău au ajutat la deszăpezirea comunei Smeeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Descindere în forţă cu lopeţi în loc de pistoale şi cătuşe. Mişcaţi de suferinţele semenilor care au căzut prizonieri ai nămeţilor, poliţiştii de la Serviciul de Intervenţie Rapidă Buzău au pornit într-o misiune umanitară fără precedent pentru ei. Sătenii din Moisica, Smeeni, localitate izolată de două săptămâni, au văzut ieri prin ajutorul primit că minunile nu sunt atât de departe.

Pe chipurile oamenilor simpli din Moisica s-a văzut un licăr de bucurie când în curţile lor au descins oameni îmbrăcaţi în negru, cu cagule pe faţă, dar cu lopeţi în spate. Pentru o zi au lăsat deoparte descinderile la locuinţele infractorilor şi au ajutat oamenii nevoiaşi pentru a-i scoate de sub nămeţi.  Nu au aşteptat nimic de la săteni, iar cuvintele de la sfârşit “Mulţumesc, să văd dea Dumnezeu sănătate!” au fost recunoştinţa oamenilor pentru munca lor.

“Iniţiativa aparţine luptătorilor de la Serviciul de Intervenţie Rapidă. 18 luptători au ajutat oamenii din Moisica deszăpezindu-le locuinţele şi curţile”, a declarat comisarul şef Laurenţiu Pantazi, adjunct al şefului IPJ Buzău.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite