VIDEO În satele înzăpezite, familiile se strâng în câte o cameră ca să economisească lemnele de foc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Familie din Beilic
Familie din Beilic

Pe lângă casele de la marginea comunei Săgeata s-au săpat adevărate tuneluri către grajdurile cu animale sau către magaziile cu lemne.  Solidaritatea umană începe să funcţioneze: au sosit alimente trimise din toate colţurile ţării, iar militarii le croiesc drum cu lopeţile.

Prin munţii de zăpadă, excavatoarele au săpat drum până la marginea satului Beilic. Aici, o familie de 5 suflete mănâncă pe apucate. De când a stat viscolul, soţii Rășică nu mai prididesc să sape în zăpadă ca să ajungă la alimente şi la magazia cu lemne. Cei 2 copii ai familiei, de 8 şi 13 ani, şi bunica lor bătrână  încă nu se încumetă să  iasă din casă.

Au mâncat ce-au avut la îndemână sau ce le-au adus rudele. Casa le este în beznă, cu geamurile acoperite de zapadă şi până şi lumânările sunt pe terminate.

La grajdul cu animale au ajuns după 2 zile, prin podul casei. Caii, vaca şi păsările erau să moară de foame şi însetare.

În casa vecină locuieşte singur un bătrân de 82 de ani. S-a retras în cea mai călduroasă cameră şi a făcut potecă spre lemne şi spre coteţul de găini.

În satele din comuna Săgeata a fost mobilizare generală. Zeci de jandarmi, militari şi pompieri umblă din casă în casă să îi ajute pe oameni să-şi facă potecă sau le duc de mâncare.

În judeţul Buzău sunt 20 de comune fără curent electric. În 16 dintre ele încă nu au ajuns salvatorii.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite