VIDEO A fost inaugurată cea mai modernă maternitate din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maternitatea din Buzău
Maternitatea din Buzău

Autorităţile din Buzău au inaugurat astăzi noua maternitate a judeţului, unitate medicală ultramodernă construită cu o investiţie de aproape 80 de milioane de lei. Maternitatea buzoiană  este prima unitate spitalicească nou construită și finalizată în România după 1989, caracteristicile clădirii și nivelul tehnologic al dotărilor calificând-o drept cea mai modernă maternitate de stat din țară.

Construcția noii maternități a fost inițiată în octombrie 2009, costurile lucrărilor și ale achiziției dotărilor medicale fiind suportate din bugetul Consiliului Județean. Noua clădire este realizată din două corpuri de clădire lipite, una cu două etaje, iar cealaltă cu patru. Primii vizitatori ai maternităţii au văzut aparatură şi dispozitive medicale unice în România.

De asemenea, maternitatea este dotată cu un sistem de supraveghere şi siguranţă, care va bloca orice tentativă a mamelor de a-şi părăsi pruncii după naştere. Femeile vor purta pe durata internării o brățară în interiorul căreia se află un microcip cu cod de identificare. O eventuală părăsire a arealului monitorizat de către posesoara acestei brățări, va declanșa o alarmă în camera de gardă.

Unitatea are 114 paturi, o unitate de primire urgențe, o secție de radiologie, patru cabinete – ambulatoriu şi o clinică pentru internări de zi. Mai este prevăzută cu trei laboratoare pentru analize medicale, o secție de terapie intensivă, un bloc operator cu trei săli de operații, un bloc de nașteri cu şase săli de operații. Secţia de neonatologie are patru saloane iar pe trei dintre etaje sunt câte două săli de tratament cu 17 saloane de cazare fiecare. 

Maternitatea va deveni funcţională peste cel mult două luni, imediat ce sunt obţinute toate avizele sanitare. Pe 2 iunie, noua unitate medicală poate fi vizitată de buzoieni pe durata întregii zile.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite