Alternativă la centrele DGASPC. Preotul Milea inaugurează un nou azil pentru femei abandonate la Năeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preotul Milea îşi vizitează zilnic asistaţii
Preotul Milea îşi vizitează zilnic asistaţii

Problema azilurilor supraaglomerate ar putea fi rezolvată prin înfiinţarea de aşezăminte sociale, pe lângă biserici. Preotul Mihail Milea, cunoscut datorită actelor sale de caritate, va inaugura prin fundaţia sa, până la sfârşitul acestui an, un cămin pentru femei, în comuna Năeni.

La 13 ani de la inaugurarea azilului de la Câmpeni, primul din lăcaşele de ocrotire socială de sub oblăduirea Fundaţiei creştine "Sfântul Sava", preotul Milea deschide un nou azil, în clădirile fostei ferme din Năeni.

Aici vor fi aduse 30 de femei, de toate vârstele, reprezentând cazuri sociale deosebite. "Încă se lucrează la amenajare, se pune gresie, se face pictura murală şi sperăm să terminăm până la sfârşitul anului. Va fi un cămin tot pentru femei, pentru că ele sunt mai vulnerabile decât bărbaţii. Îşi vor găsi aici un adăpost femeile părăsite de familie, bătrânele uitate de cei dragi", ne-a declarat preotul Mihail Milea, preşedintele Fundaţiei creştine "Sfântul Sava".

Fundaţia părintelui Milea administrează deja două adăposturi de ocrotire socială. La Câmpeni, localitate aflată la graniţa judeţului Buzău cu Prahova, funcţionează un cămin cu 30 de femei. Tinerele, multe rămase pe drumuri după ce au părăsit casele de copii, primesc casă şi masă şi le ajută la rândul lor pe bătrânele neputincioase.

Pentru locatarele aşezământului de la Câmpeni preotul Mihail Milea ar face orice, chiar să parcurgă aproape zi de zi peste 50 de kilometri, pentru aprovizionare.

„Trebuie să le aduc medicamente, pâine şi diferite alimente care nu pot fi procurate din microferma proprie. Femeile de aici se autogospodăresc şi cresc animale, se îngrijesc de grădina din curte, astfel încât cămara să aibă de toate", ne-a spus preotul Milea.

Cămin de bărbaţi la Ulmeni

De câţiva ani, tot sub administrarea fundaţiei, funcţionează, în comuna Ulmeni, şi un cămin pentru bărbaţi. Deocamdată, aici sunt îngrijite 25 de persoane, majoritatea vârstnice. Banii pentru îngrijiri vin din contribuţiile enoriaşilor Catedralei Sfântul Sava, din alocaţii de la stat oferite în urma unor proiecte şi donaţiile unor fundaţii străine.

Activitatea căminelor Fundaţiei este în acord cu exigenţele Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
„Avem o colaborare cu fundaţia „Sfântul Sava", mai ales în situaţii dificile, când DGASPC nu a avut acoperire de servicii, am fost peste capacitate sau când ne-au fost refuzate serviciile, din diverse motive. Mereu au răspuns prompt apelurilor noastre", ne-a declarat Claudia Roşioru, director DGASPC Buzău.

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite